După ce Nicolae a fost exclus din linia de succesiune a Regelui Mihai, prin decizia Suveranului, au început să circule mai multe scenarii despre motivația gestului dinastic.
Unii monarhiști văd aici lucrătura serviciilor secrete, speriate de perspectiva monarhiei constituționale. Să fim realiști. O astfel de ipostază ar însemna că ideea monarhică a prins în România, iar Casa Regală a devenit un pericol dincolo de persoane, simpatii sau antipatii. Altfel, dacă îl opunem pe Rege lui Iliescu sau Băsescu, dacă monarhia stă în gradul de popularitate pe care îl are un principe sau o principesă, dacă poate fi schimbată opțiunea electoratului cu o poză de scandal, despre ce vorbim? Despre republică, despre un sistem prezidențial în care alegem, din când în când, pe cine să conducă.
Alte scenarii sunt tipice balcanilor: că ar fi o bătălie în interiorul familiei regale, sau că este vizată moștenirea celor două castele, Săvârșin și Pelișor. Nici nu merită comentate. Cei care le lansează îi cred proști pe cei care le receptează, odată ce nu se ostenesc să acopere o fractură logică mare cât castelul: Principesa Margareta, ”beneficiara” complotului, a fost înainte de Nicolae, în linia de succesiune, mult înainte ca Nicolae fie, pur și simplu. Deci, nu avea nevoie de niciun complot, pe 1 august 2015.
Din păcate, mie mi se pare adevărată și tristă varianta oficială. De ce este greu de acceptat? Fiindcă îi lovește în amorul propriu pe cei care se consideră în centrul universului, deși se află la periferia lumii civilizate. Cum adică, nu este visul oricărui om de pe planetă să ajungă rege în România? Nu este dispus orice tânăr școlit-trăit în Anglia să renunțe la viața personală, la distracție, la propriile alegeri, doar pentru speranța că la vârsta de 60-70 de ani va putea locui într-o vilă din județul Arad, pe care românii o numesc Palatul de la Sâvârșin? Nu poate renunța la cluburi, sport, curse pentru a se dedica filantropiei, cu speranța că după 30 de ani de așteptare n-o să ajungă la concluzia lui Petre Țutea, după 13 ani de închisoare?
Nici n-ar fi prima dată. Philippe de Belgique, cunoscut la noi ca Filip de Flandra, nu avea de așteptat zeci de ani ca românii să înțeleagă avantajele monarhiei constituționale. Era suficient să urce în trăsură și să plece la București, unde îl aștepta poporul, să-l suie pe tron. Dar, și el a găsit că această funcție îi impune un mod de viață dificil de acceptat. Așa că ne-a spus pas, în 1866, rămânând să trăiască până la 1905, la Bruxelles.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu