Carles Puigdemont, răsturnare de situație. Candidează PRIMUL pe listă

Dan Carp / 10 Martie 2019 / 18:01 Salveaza PDF Comentarii
Carles Puigdemont, interviu. foto: captură video
Descriere foto: Carles Puigdemont, interviu. foto: captură video

Fostul preşedinte al guvernului regional catalan, Carles Puigdemont, refugiat în Belgia în timp ce este urmărit de justiţia spaniolă pentru tentativa de secesiune a Cataloniei, va deschide lista partidului JxCat (formaţiunea separatistă care conduce executivul catalan) la alegerile europarlamentare din luna mai, transmite duminică agenţia EFE.

Puigdemont va fi o ''voce liberă'' pentru ''internaţionalizarea'' conflictului politic din Catalonia, a declarat purtătoarea de cuvânt a executivului regional catalan, Elsa Artadi. ''Cea mai bună modalitate de a continua internaţionalizarea conflictului şi de a ne face ascultaţi în Europa, în ceea ce priveşte represiunea, este să existe o voce liberă a JxCat în Europa şi această voce nu poate fi alta decât cea a lui Puigdemont'', a explicat ea în continuare.

După ce la sfârşitul anului 2017 a eşuat în tentativa de autoproclamare a independenţei Cataloniei, Puigdemont a fugit din Spania împreună cu patru dintre foştii săi miniştrii pentru a nu ajunge în arest. Ceilalţi colaboratori ai săi rămaşi în Spania au fost plasaţi în detenţie şi sunt în prezent judecaţi în stare de arest.

Tribunalul Suprem spaniol a emis un mandat european de arestare pentru Puigdemont, care a fost reţinut în Germania în martie 2018, însă în final o instanţă germană a respins extrădarea sa pentru acuzaţia de rebeliune. Între timp, Carles Puigdemont s-a stabilit în Belgia, iar după decizia instanţei germane autorităţile spaniole au retras mandatul european de arestare emis pe numele său. Întrucât legislaţia spaniolă nu permite judecarea în lipsă, el îşi păstrează toate drepturile politice.

Partidul JxCat a inclus pe lista sa pentru alegerile europene şi alţi lideri separatişti, care însă se află în prezent în arest şi sunt judecaţi pentru rebeliune.

[citeste si]


Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27