Candidat PSD alegeri prezidențiale. Paul Stănescu susține că niciunul nu e bun

Andrei Itu / 12 iul 2019 / 13:53 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Președintele PSD Olt, Paul Stănescu, a declarat, legat de anunțul Vioricăi Dăncilă, potrivit căruia dacă partidul îi va cere să candideze la președinție, o va face, că niciunul dintre cei anunțați nu e bun.

”Singura cu șanse e primarul Capitalei, doamna Firea”, a declarat Stănescu.

Paul Stănescu a mai afirmat, pentru Mediafax, că nu crede în șansele Vioricăi Dăncilă: ”Nu, nu cred în această variantă. Niciunul dintre cei anunțați nu cred că e bun. Singura care ar avea șanse e doamna primar de la București, doamna Firea”. 

Declarația vine după anunțul Vioricăi Dăncilă, făcut în cadrul interviului DCNews, potrivit căruia va candida la alegerile prezidențiale dacă partidul îi va cere acest lucru.  

Președintele PSD Viorica Dăncilă a declarat, joi, că dacă partidul îi va cere să candideze la alegerile prezidențiale, va accepta ce spune formațiunea și nu va da înapoi, menționând însă că opțiunea sa este să meargă în spatele altui candidat. „Nu am luat încă în calcul acest lucru, am considerat că voi merge cu un candidat, iar eu ca prim ministru și președinte PSD îl voi sprijini. Dar nu vreau să creadă că sunt un om laș. Dacă partidul îmi va cere acest lucru și va crede că este singura soluție, voi accepta ceea ce spune partidul. Dar în acest moment, eu cred că este bine să avem un candidat și eu să sprijin acel candidat. (...) Dacă nu există o altă opțiune care efectiv să ne ducă spre turul II, dacă partidul va cere, nu voi face un pas înapoi, dar opțiunea mea este să merg în spatele altui candidat", a spus Viorica Dăncilă, la DC News.

Vezi și Candidat secret în sondajele PSD. Viorica Dăncilă anunță un al doilea sondaj!



 


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27