Camera Deputaților, modificare regulament. Opoziția, sesizare CCR

CCR
CCR

Deputaţii USR, PNL şi PMP au criticat, miercuri, în plen, modificările propuse la regulamentul Camerei Deputaţilor, afirmând că sunt nedemocratice şi neconstituţionale, anunţând că le vor ataca la Curtea Constituţională. În replică, reprezentanţii PSD au susţinut că aceste prevederi sunt preluate din Parlamentul European. 

Deputatul USR Stelian Ion a spus că propunerile de sancţionare a deputaţilor sunt "profund nedemocratice" şi că protestele USR din Parlament au fost "eminamente paşnice", iar mesajele transmise sunt ale oamenilor.

"Este profund nedemocratic. Ne îndreptăm cu paşi repezi spre dictatură. (...) Aţi mers până acolo să scoateţi pe braţe parlamentarii care vă deranjează. Vreţi să puneţi o interdicţie de 30 de zile parlamentarilor de a participa la lucrările Parlamentului. Acest lucru contravine Constituţiei, este neconstituţional. USR va ataca la Curtea Constituţională acest regulament care este un regres", a mai spus Stelian Ion.

El a spus că interzicerea dreptului de a participa la lucrările Parlamentului reprezintă "un abuz". "Nu veţi opri opoziţia.(...) Nu veţi reuşi să ne puneţi pumnul în gură", a adăugat deputatul USR.

Ce spune Gabriel Andronache

Deputatul PNL Gabriel Andronache a spus că reprezentanţii puterii doresc să încalce Constituţia în această sesiune de mai multe ori decât în sesiunea precedentă.

El a susţinut că, potrivit Deciziei CCR nr. 81 din 2013, prevederea privind interdicţia parlamentarului de a participa la activităţile forului legislativ a fost declarată neconstituţională în 2013.

"Respectaţi Decizia Curţii 81 din 2013 şi retrimiteţi la comisie, astfel, bineînţeles, ne vedem la Curte", a spus Andronache.

Marius Pașcan, PMP

Şi deputatul PMP Marius Paşcan a spus că partidul din care face parte va ataca la Curtea Constituţională propunerea de modificare a regulamentului, subliniind că aceasta este "ieşită din comun" şi "inacceptabilă".

"Eu înţeleg pe unii, raportându-se la istoria filiaţiei lor politice, îi bântuie accesele totalitare, îi bântuie acţiunile represive, mai rămâne doar să mutăm acţiunile represive din 10 august în Parlamentul României, să-i vedem pe unii colegi care se manifestă atipic luaţi pe sus de forţele de ordine, poate şi gazaţi (...)", a spus Paşcan.

El a spus că acest lucru este "absolut ieşit din comun şi inacceptabil".

"Nu bălăcăriţi această calitate a parlamentarului. (...) Este o ţară democratică, trebuie să ne manifestăm cum credem de cuviinţă pentru a-i reprezenta pe cetăţenii care ne-au trimis aici. (...) Este absolut ieşit din comun şi inacceptabil şi PMP se va alătura demersului de a sesiza CCR", a spus Paşcan.

Replica liderului grupului PSD, Daniel Suciu

În replică, liderul grupului PSD Daniel Suciu a spus că regulile din Parlamentul European sunt aduse în Parlamentul României.

"Am văzut o pledoarie, de aici de la microfon, pentru manifestări care nu au ce căuta în Parlamentul României. (...)Nesimţirea şi lipsa a 7 ani de acasă nu au leac. De ce vă deranjează că reguli care funcţionează perfect în Parlamentul European le aducem să funcţioneze şi în Parlamentul României? Vă aduc aminte că aici nu suntem pe maidan şi oricât ne-aţi spune şi ne-aţi invoca democraţia, să nu uităm că Parlamentul României este totuşi Parlamentul României şi nu tribuna de manifestare cu dormit în plen, cu refuz de a pleca de la microfon. Ce leac să găsim la un coleg care nu vrea să părăsească acest microfon? Se mai întâmplă undeva cu morişti, cu fluiere şi muzică pusă la boxe în comisii şi ne spuneţi că acest lucru este normal? Aceste lucruri nu sunt normale, stimaţi colegi", a spus Suciu.

El a adăugat că PSD şi ALDE şi-au asumat să aducă în Parlamentul României un regulament care funcţionează în Parlamentul European.

"Respingem categoric manifestările mai ales din ultimele 7 luni din Parlament. Aţi făcut tot ce nu se face într-un Parlament. Sunteţi liberi să aduceţi în Parlament toate manifestările de pe stradă, dar noi vă spunem că manifestarea de pe stradă nu se pupă cu ce este în Parlament. Înţelegeţi odată acest lucru", a spus Suciu.

Radu Adrian Pau (PSD) a spus că jignirile din Parlament şi atacuri precum cel de pe stradă la adresa deputatului PSD Nicolae Bacalbaşa trebuie să înceteze.

"Aceste manifestări trebuie să înceteze, regulamentul este aplicabil şi nouă, de ce vă e frică? Nu trebuie să ajungem ca în Parlamentul din Cipru, să ne luăm la bătaie. (...)Haideţi să fim ca în Parlamentele din ţările civilizate, ca în Parlamentul European", a mai afirmat Radu Adrian Pau.

Camera Deputaţilor a decis, miercuri, modificarea regulamentului propriu, care prevede sancţionarea deputaţilor care tulbură activitatea Parlamentului, putându-se ajunge la suspendarea temporară a participării acestora la o parte sau la toate activităţile forului legislativ pentru o perioadă cuprinsă între două şi treizeci de zile lucrătoare.

Vezi și: Ciocan: "Halucinant". Răspuns la sesizare: care e activitatea comisarului șef

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel