Cele mai citite

Barack Obama consideră că liderul libian trebuie "să plece imediat"

Preşedintele american, Barack Obama, a declarat sâmbătă că liderul libian Muammar Kadhafi trebuie "să plece imediat" deoarece şi-a pierdut legitimitatea de a rămâne la putere, potrivit unui comunicat al Casei Albe.

"Preşedintele a declarat că atunci când singurul mijloc pentru un lider de a rămâne la putere este recurgerea la violenţă împotriva propriului popor, el şi-a pierdut legitimitatea de a guverna şi trebuie să facă ceea ce trebuie pentru ţara sa şi să plece acum", adaugă documentul, citat de Mediafax.

Barack Obama a făcut aceste declaraţii - cele mai directe de până în prezent la adresa colonelului Kadhafi - în cursul unei conversaţii telefonice cu cancelarul german Angela Merkel, subliniază comunicatul.

Apelul preşedintelui american la o plecare imediată a lui Muammar Kadhafi intervine în timp ce acesta din urmă să agaţă de putere.

Obama şi Merkel au "discutat despre mijloacele eficiente şi adecvate, pentru comunitatea internaţională, de a răspunde acestei crize", arată comunicatul Casei Albe.

"Preşedintele salută eforturile în curs din partea aliaţilor noştri şi partenerilor din Naţiunile Unite şi Uniunea Europeană de a elabora şi de a pune în aplicare măsuri puternice", adaugă preşedinţia americană.

Barack Obama a impus vineri sancţiuni colonelului Kadhafi şi apropiaţilor acestuia, în urma reprimării sângeroase a manifestanţilor ostili regimului său.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Internațional
Citește mai multe din Internațional
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Adolescenții de peste 16 ani ar trebui să meargă singuri la psiholog, fără acordul părinților?
Da
Nu
Trimite răspunsul
x close