Băncile din Cipru rămân închise până joi

cipru_banci
cipru_banci

Băncile din Cipru nu vor fi redeschise până joi, deși autoritățile anunțase inițial că instituțiile bancare vor fi închise pânâ marți. Decizia a fost luată pentru a se preveni retragerile în masă, după anunţul privind planul de salvare a ţării convenit în Eurogroup. Preşedintele cipriot susține că acordul încheiat între Nicosia şi creditorii internaţionali, în noaptea de duminică spre luni, este cea mai bună soluţie pentru salvarea țării.

Banca centrală cipriotă a anunțat într-un comunicat, publicat luni seară, că instituțiile bancare din Cipru nu vor fi redeschise până joi, scrie Mediafax.

Decizia ministrului cipriot al Finanţelor, Michael Sarris, a fost luată după consultarea cu guvernatorul Băncii centrale, Panicos Demetriades, cu scopul "de a asigura buna funcţionare a întregului sistem bancar", arată comunicatul.

Cipru a obținut, în noaptea de duminică spre luni, un acord final privind un plan de salvare a țării

Preşedintele Ciprului, Nicos Anastasiades, spune că deciziile, deşi dificile, au fost luate pentru a salva ţara. În timpul negocierilor tensionate, el chiar ar fi ameninţat că îşi dă demisia.

"Orele au fost dificile, în anumite momente, chiar dramatice. Cipru a găsit o ultimă gură de aer înainte de colapsul economic. Mâine (n.r. astăzi) începe o nouă perioadă în Cipru. În următoarele zile, măsurile dificile vor începe să fie implementate. În situaţia care ne aflam, nu erau şi nu sunt soluţii uşoare", a declarat, preşedintele Ciprului.

În urma acordului, depozitele mai mari de 100.000 de euro de la Bank of Cyprus vor fi impozitate cu 30%, iar Banca Laiki va fi dizolvată, acestea fiind doar principalele măsuri impuse de planul de salvare a Ciprului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel