Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a vorbit despre sporul de antenă, de care beneficiază bugetarii.
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, susține că sporul de antenă ar trebui să fie o sumă fixă, nu un procent din salariu, să nu se raporteze la cuantumul salariului, ci la condițiile de muncă. Astfel, dacă un director de instituție ia spor de antenă, acestuia, în prezent, i se calculează un procent din salariu. Un angajat al aceleiași instituții, aparent expus la aceleași condiții care generează acordarea sporului de antenă, ia un procent raportat la salariul său, evident mai mic decât al șefului. Ceea ce spune ministrul Muncii este că acest spor de antenă ar trebui acordat în sumă fixă și doar acolo unde condițiile de muncă îl susțin. Deci, pentru a motiva un spor de antenă, instituția ar trebui să prezintă date obiective, de care să se facă și responsabilă.
”Fiecare categorie de sporuri pleacă de la cadrul legal pe care îl avem în acest moment. Cel despre care dumneavoastră discutaţi cel mai des este cu privire la condiţiile vătămătoare, căruia dumneavoastră îi spuneţi spor de antenă.
Acesta, după cum ştiţi, este un spor care se acordă în funcţie de condiţiile de muncă, deci în funcţie de locul de muncă unde se desfăşoară activitatea şi în funcţie de buletinele de determinare ale factorilor de risc.
Se acordă acest spor între 5 şi 15%, într-o valoare maximă de 1.500 de lei. Acum este evident că, având în vedere că acesta este acordat plecând de la condiţiile în care îţi desfăşori activitatea, de la condiţiile de muncă, luăm în calcul faptul că acest spor ar trebui să fie într-o sumă fixă şi nu procentual, astfel încât să nu se raporteze la valoarea salariului brut, ci să se raporteze la condiţiile în care îţi desfăşori activitatea, cum ar fi firesc”, a afirmat ministrul Muncii.
Cu alte cuvinte, trebuie să fie obiectivat că există o condiție vătămătoare. Funcționarii nu vor mai încasa, ca urmare, ”sporul de antenă”, ci doar cei care chiar lucrează în condiții vătămătoare.
Simona Bucura-Oprescu a adăugat că este o analiză făcută de Banca Mondială cu privire la sporurile existente la acest moment. „Vă rog să ne permiteţi să finalizăm toate aceste grupuri de lucru, după care să venim cu rezultatul muncii în aceste echipe de experţi”, a adăugat ministrul Simona Bucura-Oprescu, întrebată despre situaţia sporurilor şi dacă se ia în calcul ca unele dintre acestea să fie eliminate complet, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Anca Murgoci