ANAR monitorizează cursurile de apă vizate de avertizările hidrologice în vigoare

Echipele de intervenţie din cadrul Administraţiei Naţionale 'Apele Române' (ANAR) monitorizează toate cursurile de apă vizate de avertizările hidrologice în vigoare şi acţionează prin formaţiile de intervenţie cu utilajele din dotare, informează instituţia într-un comunicat de presă, transmis marţi.

Potrivit sursei citate, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat precipitaţii la nivelul întregii ţări, cantităţi importante fiind semnalate în judeţele Vaslui, Bacău şi Neamţ: 96,8 l/mp la sh Băceşti, râul Bârlad), 83,5 l/mp la sh Lipova (râul Lipova), 71 l/mp la sh N.Bălcescu (râul Siret), 66,5 l/mp la sh Bosia (râul Berheci), 64,7 l/mp la sh Oneşti (râul Trotuş), la p.p. Crăieşti 76,6 l/mp.

De asemenea, în această perioadă au fost emise patru atenţionări hidrologice pentru fenomene imediate şi opt avertizări hidrologice pentru fenomene hidrologice imediate - Cod Portocaliu. În prezent, încă sunt în vigoare trei avertizări pentru fenomene imediate şi o avertizare hidrologică naţională pentru opt administraţii bazinale de apă, care expiră în data de 8 mai 2019, ora 10:00.

Au fost depăşite cotele de inundaţie pe mai multe râuri din bazinele hidrografice Bârlad şi Trotuş, pe râul Nirajul Mic şi râul Budac. 'Echipele ANAR monitorizează toate cursurile de apă vizate de avertizările hidrologice în vigoare şi acţionează prin formaţiile de intervenţie cu utilajele din dotare. Totodată, sunt pregătite să intervină toate utilajele din cadrul Administraţiei pentru deblocarea albiilor şi asigurarea secţiunilor de scurgere. Lucrările de gospodărire a apelor şi construcţiile cu rol de apărare împotriva inundaţiilor funcţionează în parametrii normali, în conformitate cu prevederile Regulamentelor de Exploatare', se menţionează în comunicatul ANAR.

Personalul 'Apele Române' a efectuat manevre de pregolire a acumulărilor din administrare (Crăieşti, Trohan, Căzăneşti, Tungujei şi Cuibul Vulturilor). În satul Mora, comuna Negri din judeţul Bacău, pârâul Mora, afluent stâng al Siretului, s-a revărsat inundând circa 50 de gospodării, iar în zonă se intervine cu muncitori, personal tehnic şi utilajele din dotare.

De asemenea, s-a intervenit în judeţul Argeş pentru degajarea cursului de apă pe Valea Păuleasca la confluenţa cu pârâul Troislav, comuna Miceşti. Specialiştii ANAR atrag atenţia asupra faptului că traversarea cursurilor de apă aflate sub avertizare, în această perioadă, precum şi activităţile desfăşurate în apropierea acestora reprezintă un factor de risc major. Hidrologii au emis, marţi, o avertizare Cod galben, respectiv o avertizare Cod portocaliu de inundaţii, valabile în 11 bazine hidrografice, până în după-amiaza zilei de miercuri. Bazinele hidrografice vizate sunt: Vişeu, Iza, Tur, Someş, Mureş, Olt, Suceava, Moldova, Bistriţa, Trotuş şi Bârlad.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel