Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail redactia@dcnews.ro și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

Adunarea Generală ONU, a 75-a sesiune. Aurescu va prezida reuniunea informală

Ministrul Bogdan Aurescu va prezida, vineri, în marja segmentului la nivel înalt al celei de-a 75-a Sesiuni a Adunării Generale ONU, reuniunea informală, în format videoconferinţă, a Consiliului Miniştrilor Afacerilor Externe (CMAE) din statele membre ale Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN). România deţine Preşedinţia în exerciţiu a OCEMN.

Potrivit unui comunicat de presă remis Agerpres de MAE, la reuniune vor participa viceprim-ministrul bulgar, care deţine şi portofoliul Externelor, şefii diplomaţiilor din Armenia, Azerbaidjan, Republica Moldova, Federaţia Rusă şi Turcia şi adjuncţi ai miniştrilor de Externe din Grecia, Georgia, Albania, Serbia şi Ucraina. Invitat special al reuniunii va fi comisarul european pentru vecinătate şi extindere Oliver Varhelyi.

"Agenda reuniunii informale se va concentra asupra importanţei dinamizării cooperării economice inter-guvernamentale în regiunea Mării Negre şi a consolidării profilului regional al OCEMN, în special în contextul evoluţiilor generate de pandemia COVID-19. De asemenea, ministrul Bogdan Aurescu va aborda, alături de omologii săi, necesitatea stabilirii unor priorităţi de acţiune inovatoare în cadrul OCEMN, în scopul gestionării eficiente a implicaţiilor socio-economice ale pandemiei actuale la nivel regional. Reuniunea ministerială informală va reprezenta şi un moment de bilanţ al proiectelor şi iniţiativelor lansate sub egida Preşedinţiei-în-Exerciţiu române, din acest an", a precizat MAE.

România, stat fondator al OCEMN

România este stat fondator al OCEMN şi a preluat mandatul de Preşedinţie-în-Exerciţiu la data de 1 ianuarie 2020, pentru a şasea oară de la instituţionalizarea organizaţiei, în anul 1992. Mandatul a fost prelungit, în condiţii excepţionale, până la 31 decembrie 2020, ca urmare a obţinerii de către România a acordului tuturor statelor membre asupra unei soluţii-pachet de natură să asigure continuitatea preşedinţiilor-în-exerciţiu ulterioare.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.24
YesMy