Președintele Nicușor Dan a spus, direct, că nu putea fi un alt stat decât Rusia care să fi intervenit în România, în alegerile din 2024 și 2025.
Președintele Nicușor Dan a fost întrebat, în Austria: ”Domnule Președinte Dan, Constituția României vă oferă câteva atribuții, și în contextul alegerilor a existat interferențe ale Rusiei. Acum, în ceea ce privește atribuțiile dumneavoastră, cum doriți să contracarați aceste ingerințe rusești în țara dumneavoastră?”.
Pentru prima dată, președintele a răspuns ferm pe acest subiect: ”În urmă cu exact o săptămână am avut trei comunicate de presă simultane, de la Guvernul Marii Britanii, de la Uniunea Europeană și de la NATO. Iar comunicatul Guvernului Marii Britanii avea atașat un document tehnic despre niște operațiuni pe care trei echipe din GRU le-au desfășurat și care erau expuse public. Și vedeți acolo că sunt lucruri care s-au întâmplat în 2016, în 2019, și pentru care abia acum avem dovada concretă despre cine le-a produs. Deci asta este prima parte a răspunsului meu. În tipul acesta de interferențe, nu e foarte ușor să dovedești după o săptămână, după trei săptămâni, după câteva luni exact ce s-a întâmplat.
A doua parte a răspunsului meu pe ce s-a întâmplat în România: În opinia mea, la alegerile din noiembrie și la alegerile din mai, în timp s-a construit o rețea în zona online, cu site-uri care au atras oameni pe diferite topicuri, de la sport până la sănătate sau remedii naturiste, ezoterism și fel de fel de alte lucruri, pe care le-am văzut la un moment dat în context electoral că au acționat într-o direcție. Și atunci există o suspiciune puternică că asta este o interferență a unui stat care nu poate să fie decât Rusia, mai ales că lucrul acesta îl vedem întâmplându-se în mai multe locuri din Europa. Deci aceasta este o parte a acestei interferențe, și a doua sunt - le-am văzut și în noiembrie, și în mai - campanii agresive de dezinformare plătite cu mulți bani pe rețelele sociale”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News