Mihai Trăistariu, REACȚIE despre scandalul EUROVISION 2015 - EXCLUSIV

Nici anul acesta, Eurovision nu a scăpat de scandal. Liana Stanciu a dezmințit acuzațiile care i s-au adus conform cărora ar fi favorizat trupa Voltaj să câştige finala.

VEZI ȘI: SCANDAL Eurovision 2015. "VOLTAJ", câștigătorul EUROVISION. Scrisoare către Stelian Tănase

 

Ca în fiecare an la Eurovision România, scandalul este la ordinea zilei. La ediţia Eurovision 2015, care are loc la Craiova, mai mulți fani ai acestui concurs acuză, printr-o scrisoare deschisă preşedintelui TVR, Stelian Tănase, că jocurile deja au fost făcute în aşa fel să câștige trupa Voltaj.

Contactat de DC News, Mihai Trăistariu a comentat "revolta" produsă și în 2015 de Eurovision.

Întrebat de ce în fiecare an există un scandal la Eurovision, Mihai Trăistariu a zis: "Orgoliile sunt foarte mari, la fel și competiția. Concurenții își doresc enorm să câștige și de multe ori, scandalurile apar chiar de la acești care sunt geloși pe alți concurenți. Așa cred că s-a întâmplat și  acum la Eurovision. Când apar nume grele cum sunt Luminița Anghel sau Voltaj întotdeauna ceilalți concurenți se revoltă și au senzația că alții sunt favorizați.

Am înțeles că membrii trupei Voltaj au acordat un interviu la Magic FM, iar ceilalți nu avut această șansă. Am înțeles că ei consideră că este un favor din partea Lianei Stanciu, ea fiind și la Magic FM, dar și în comisia Eurovision. Mulți au considerat acest interviu un favor promovând doar trupa Voltaj. Poate ar fi trebuit să fie mai atentă. Ori îi chema pe toți concurenții, ori pe niciunul. Magic FM nu a promovat niciodată atât de evident concursul încât cineva să ceară să meargă acolo. Dacă artiștii concurenți ar fi știut, cu siguranță toți ar fi vrut să dea un interviu la Magic FM. Lumea nu cred că știa că poți să te ceri singur la interviu la Magic FM".

VEZI ȘI: Liana Stanciu, întrebări-cheie. "Vă dau o informație de cancan" - EXCLUSIV

 

Mihai Trăistariu merge pe mâna Luminiţei Anghel la Eurovision 2015 România

Artistul a făcut și o previziune pentru finala Eurovision care va avea loc duminică seara. Mihai Trăistariu a ascultat toate piesele pentru Eurovision şi a tras şi primele concluzii. Solistul pariază pe Luminiţa Anghel care a câștigat - până acum - foarte multe premii.

"Din experiență știu că lumea votează o voce bună. Românii nu trimit la plesneală pe unul care nu poate cânta. Sunt câteva voci bune în competiție. De obicei, lumea merge și pe cineva care a mai mers la Eurovision și aici mă gândesc la Luminița Anghel care a participat la multe concursuri internaționale și a adus mereu trofee. Cred este o formulă câștigătoare", a spus Mihai Trăistariu pentru DC News.

"Nu cred că jocurile sunt deja făcute. Nu cred că s-a aranjat ceva. Tot acest 'scandal' mi se pare doar o greșeală de organizare. Ori erau chemați toți concurenții la interviul de la Magic FM, ori niciunul, dar oricum nu cred că un interviu la Magic FM dărâmă clasamentele la Eurovision", a conchis artistul. 

Ce spune Liana Stanciu

La scurt timp de la declanșarea scandalului, DC News a contactat-o pe Liana Stanciu pentru un punct de vedere.

Sâmbătă, Liana Stanciu a spus că nu are nicio legătură cu acest scandal și a oferit mai multe explicații.

"Cine sunt eu? Eu sunt un angajat al postului Magic FM. Nu eu am decis să vină trupa Voltaj în emisiunea de la radio. Anul trecut s-a scris că îmi favorizez soțul. Anul acesta s-a vehiculat povestea cu trupa Voltaj. Cam până unde poate merge chestia asta? Nu am nicio legătură cu trupa Voltaj. Întrebați managementul Magic FM de când se promovează Voltaj acolo. Ceea ce fac eu în TVR este o chestiune în legătură cu străinătatea. Eu nu fac parte din juriu și nici nu am stabilit juriul. Cine sunt eu să favorizez câștigătorii? Să fim serioși!", a spus Liana Stanciu pentru DC News.

"Repet: Eu nu sunt o persoană de decizie la Magic FM. Eu sunt angajată printr-un contract. Decizia ca trupa Voltaj să fie invitată la Magic FM nu a fost a mea. Nu îmi aduc aminte să fi aflat de la cineva din managementul Magic FM că o anumită trupă din finala națională Eurovision și-ar fi dorit să vină la radio și să fi fost refuzată. Repet: Selecția națională este a juriului și a publicului. Eu nu am nicio legătură", a mai spus Liana Stanciu.

Finala Eurovision 2015 România

Eurovision 2015. România îşi desemnează duminică, 8 martie, artistul sau formaţia care va reprezenta ţara la concursul internaţional de muzică uşoară Eurovision 2015. 12 concurenţi s-au calificat la Selecţia Naţională: Luminiţa Anghel, Alexa şi Aurelian Temişan, Voltaj, Băieţii, Blue Noise, Rodica Aculova, Cristina Vasiu, Tudor Turcu, Super Trooper, Ovidiu Anton, Lara Lee şi CEJ. Doar unui dintre ei va ieşi învingător din finala ce va avea loc la Craiova şi va fi transmisă în direct la TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi online, pe TVR+, duminică, 8 martie, de la ora 20:30.

VOTEAZA ARTICOLUL
-1

STIRE RECOMANDATA

Propaganda portocalie are explicația pentru Brexit

Val Vâlcu / 28 iun, 21:28

Punctul pe zi

 

Sumă colosală, plătită pentru o mașină ruginită. De ce este valoroasă

28 iun, 20:50

Array ( [id] => 509559 [title] => Sumă colosală, plătită pentru o mașină ruginită. De ce este valoroasă [supratitle] => [description] =>

Lumea colecționarilor de mașini clasice este una pe cât de restrânsă, pe atât de fascinantă. O mașină aflată într-o stare de degradare avansată a fost vândută weekend-ul trecut contra sumei de 679.100 de lire (aproximativ 820.000 de euro) la o licitație care a avut la Weekend-ul Vitezei de la Goodwood. 

[title_homepage] => Sumă colosală, plătită pentru o mașină ruginită [description_homepage] => [title_rss] => [description_rss] => [title_tpu] => [content] =>

Mașina este foarte valoroasă pentru istoria mărcii Aston Martin, fiind primul model dedicat curselor auto după ce compania a fost preluată în 1947 de David Brown, cel care a dat inițialele seriei de modele DB, scrie AutoMarket.

Exemplarul Aston Martin DS Team Car din imagine a participat la prima cursă de 24 de ore de la Le Mans desfășurată după cel de-al doilea Război Mondial și a terminat cea mai cunoscută cursă de anduranță a lumii pe locul al șaptelea la general și pe locul al treilea în clasa sa.

În plus, suma cu care a fost vândută această mașină a avut la bază faptul că mașina este singurul Aston Martin de curse care are sub capotă motorul de 2.0 litri dezvoltat de Sir Claude Hill, omul care a stat în spatele motorului de pe primele modele Aston Martin post-război.

 

[allow_comments] => 0 [keywords] => [source] => [author] => [author_id] => 20 [old_id] => 0 [old_entity_id] => 0 [editor] => 20 [reporter] => 0 [gplusid] => [date_published] => 2016-06-28 20:50:47 [date_updated] => 2016-06-28 20:50:47 [date_in] => 0000-00-00 00:00:00 [date_out] => 0000-00-00 00:00:00 [video_files] => 0 [audio_files] => 0 [image_files] => 1 [other_files] => 0 [article_status] => 3 [article_main_type] => 0 [article_type] => standard [summary] => [custom_article_type] => [slug] => suma-colosala-platita-pentru-o-ma-ina-ruginita-de-ce-este-valoroasa [meta_info] => [old_show_id] => 0 [old_star_id] => 0 [old_type] => [subtitle] => [connection] => [tdr_special_tag] => [media] => Array ( [images] => Array ( [0] => Array ( [id] => 509487 [media_type] => image [description] => [filename] => 195540l_610x390_b_3100d0f3_23336300.jpg [datedir] => 201606 [upload_date] => 2016-06-28 20:50:16 [preview] => [source] => [ingallery] => 1 [am_description] => [promo] => 0 [link] => http://www.dcnews.ro/foto_509487__509559.html ) ) ) ) 1
Sandra Izbașa nu își mai ascunde relația. Cine este iubitul campioanei

28 iun, 18:24

Array ( [id] => 509545 [title] => Sandra Izbașa nu își mai ascunde relația. Cine este iubitul campioanei [supratitle] => [description] =>

Sandra Izbaşa, fosta mare gimnastă, multiplă campioană europeană, mondială şi olimpică, a decis să nu-şi mai ascundă relaţia pe care o are de aproape doi ani cu dansatorul Andreei Bălan, Petrişor Ruge.

[title_homepage] => [description_homepage] => [title_rss] => [description_rss] => [title_tpu] => [content] =>

Sandra Izbasa si Petrisor au participat la un concurs de dans in urma cu aproximativ doi ani. Cei doi au realizat ca exista o chimie, asa ca au pus bazele unei relatii. Despre iubirea lor a stiut putina lume, parintii si cativa apropiati. Atunci cand se intalneau, alegeau locuri cat mai retrase ca sa nu fie cumva surprinsi de paparazzi. Unii din cei care au stiut ca Petrisor si Sandra Izbasa formeaza un cuplu au fost Andreea Balan si membrii trupei ei, insa au pastrat secretul, respectandu-le dorinta, scrie WOWbiz.ro.

Sandra Izbasa a avut o relație cu Andrei Bitang, fiul celebrei antrenoare de gimnastica Mariana Bitang.



[allow_comments] => 0 [keywords] => [source] => [author] => [author_id] => 175 [old_id] => 0 [old_entity_id] => 0 [editor] => 175 [reporter] => 0 [gplusid] => [date_published] => 2016-06-28 18:24:18 [date_updated] => 2016-06-28 18:24:18 [date_in] => 0000-00-00 00:00:00 [date_out] => 0000-00-00 00:00:00 [video_files] => 0 [audio_files] => 0 [image_files] => 1 [other_files] => 0 [article_status] => 3 [article_main_type] => 0 [article_type] => standard [summary] => [custom_article_type] => [slug] => sandra-izba-a-nu-i-i-mai-ascunde-rela-ia-cine-este-iubitul-campioanei [meta_info] => [old_show_id] => 0 [old_star_id] => 0 [old_type] => [subtitle] => [connection] => [tdr_special_tag] => [media] => Array ( [images] => Array ( [0] => Array ( [id] => 218977 [media_type] => image [description] => sandra-izbasa-aur-sarituri_c9f8064692 [filename] => sandra-izbasa-aur-sarituri_c9f8064692.jpg [datedir] => 201208 [upload_date] => 2012-08-10 11:42:18 [preview] => [source] => [ingallery] => 1 [am_description] => [promo] => 0 [link] => http://www.dcnews.ro/foto_218977_sandra-izbasa-aur-sarituri-c9f8064692_509545.html ) ) ) ) 1
Un papagal, posibil martor într-un proces de omor

28 iun, 18:04

Array ( [id] => 509542 [title] => Un papagal, posibil martor într-un proces de omor [supratitle] => [description] =>

Bud, un papagal Jako, ar putea fi chemat în boxa martorilor, în dosarul legat de uciderea stăpânului său, iar cursul procesului s-ar putea schimba prin participarea acestui martor cu pene, relatează directmatin.fr.

[title_homepage] => Un papagal, posibil martor într-un proces de omor [description_homepage] => [title_rss] => [description_rss] => [title_tpu] => [content] =>

Autoritățile judiciare din comitatul Newaygo (statul american Michigan) analizează în prezent posibilitatea de a-l audia pe Bud, un papagal Jako, asupra morții lui Martin Duram, stăpânul său, potrivit Agerpres.

Potrivit părinților victimei, pasărea, care obișnuiește "să memoreze totul, nu contează ce, fiind apoi foarte vorbăreț", ar fi "înregistrat" ultimele clipe ale fiului lor. Într-o înregistrare video, Bud reproduce sunete care ar proveni dintr-o dispută, alternând o voce ascuțită cu una mai gravă. Apoi strigă cuvinte care seamănă cu "dont't shoo" (nu trage).

Conform părinților lui Martin, acest lucru ar acredita ideea că persoana care a tras ar fi soția lui Martin, care a fost și ea împușcată, dar care a supraviețuit. După o ceartă violentă, aceasta ar fi deschis focul asupra soțului, întorcând apoi arma asupra sa. Rămâne însă de văzut în ce formă ar putea depune mărturie Bud, încheie directmatin.fr.

[allow_comments] => 0 [keywords] => [source] => [author] => [author_id] => 20 [old_id] => 0 [old_entity_id] => 0 [editor] => 20 [reporter] => 0 [gplusid] => [date_published] => 2016-06-28 18:04:37 [date_updated] => 2016-06-28 18:04:37 [date_in] => 0000-00-00 00:00:00 [date_out] => 0000-00-00 00:00:00 [video_files] => 0 [audio_files] => 0 [image_files] => 1 [other_files] => 0 [article_status] => 3 [article_main_type] => 0 [article_type] => standard [summary] => [custom_article_type] => [slug] => un-papagal-posibil-martor-intr-un-proces-de-omor [meta_info] => [old_show_id] => 0 [old_star_id] => 0 [old_type] => [subtitle] => [connection] => [tdr_special_tag] => [media] => Array ( [images] => Array ( [0] => Array ( [id] => 509470 [media_type] => image [description] => [filename] => papagal_bud_42958800.jpg [datedir] => 201606 [upload_date] => 2016-06-28 18:03:45 [preview] => [source] => [ingallery] => 1 [am_description] => [promo] => 0 [link] => http://www.dcnews.ro/foto_509470__509542.html ) ) ) ) 1

TOP STIRI CELE MAI...

www.auchan.ro

antena3.ro

comunicate de presa

Designed by PROGRAPHICS

Studiul de Audienta si Trafic Internet