Ziua SUA. Tăriceanu, mesaj de La Mulţi Ani: Ştim cu precizie...

Călin Popescu-Tăriceanu
Călin Popescu-Tăriceanu

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a scris pe pagina sa de Facebook un mesaj de "La mulţi ani" cu ocazia zilei Statelor Unite ale Americii, dar şi un mesaj pentru toţi românii din SUA. 

"La fiecare 4 iulie mă gândesc la care sunt cele mai vechi legături ale noastre cu Lumea Nouă, așa cum mai sunt intitulate Statele Unite ale Americii.

Știam că un român plecat din regiunea Brașovului a ajuns general în armata americană. George Pomuț a negociat pe la finele anilor `60 ale secolului XIX cumpărarea statului Alaska de la ruși.

Știam că sute de mii de români au plecat spre America în ultimele decenii ale aceluiași secol și s-au stabilit acolo. 
Dar cred că cea mai veche legătură, fie și indirectă, dar nu mai puțin interesantă, de care am auzit eu, unul, a fost asigurată de un englez: legendarul căpitan aventurier John Smith. Unul și același cu eroul din povestea cunoscută de toți americanii a Zilei Recunoștinței. Puțini știu că Smith a luptat împotriva turcilor în armata lui Mihai Viteazul, mai înainte de a ajunge pe tărâm american la bordul unei corăbii și a pune bazele primei așezări engleze pe noul continent. Capturat de indieni, el a relatat că a scăpat cu viață grație fiicei șefului, Pocahontas. Și așa s-a născut poate cea mai frumoasă poveste a poporului american și care a dus la celebrarea, de atunci, a Zilei Recunoștinței.

Știm cu precizie, însă, că între țările noastre sunt 139 de ani de relații diplomatice, că SUA a avut un cuvânt greu de spus în nașterea României Mari acum un secol, că avem un parteneriat strategic de peste două decenii (cel mai important dintre toate după părerea mea) și că relația excelentă dintre țările noastre trebuie să se consolideze și mai mult în viitor.

Le urăm prietenilor americani, de Ziua Independenței, un sincer și călduros „La mulți ani!” și sper să ne fiți mereu aproape!", a scris Tăriceanu pe Facebook. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel