Zegrean acuză televiziunile de presiuni asupra CCR

Preşedintele Curţii Constituţionale a României (CCR), Augustin Zegrean, a declarat luni la Parlament, că singurele presiuni asupra judecătorilor CCR, sunt cele exercitate prin intermediul televiziunilor.

Augustin Zegrean a menţionat astăzi, că nu a fost sunat până acum de niciun lider politic şi că singurele presiuni pe care le resimte, sunt cele făcute prin intermediul televiziunilor, relatează Mediafax. Înaintea de a intra la şedinţa plenului reunit al Parlamentului, preşedintele CCR a fost întrebat dacă judecătorii Curţii mai resimt vreun fel de presiuni în ultima perioadă. "Uitaţi-vă şi dumneavoastră la televizoare ce se spune despre noi şi atunci nu o să mă mai întrebaţi asta", a afirmat Augustin Zegrean.

În legătură cu unele presupuse presiuni politice, Augustin Zegrean a fost întrebat dacă s-a întâmpat să primească vreun telefon de la vreun lider politic. "Nu, niciodată, pentru că eu nu răspund la niciun fel de telefoane din astea", a afirmat preşedintele CCR. Reluând subiectul deciziei date de CCR pe 21 august, Augustin Zegrean a precizat că acea hotărâre a fost luată în baza "probelor" şi a documentelor oficiale.

Pentru a se stabili numărul oficial de persoane care trăiesc în România, e nevoie de o perioadă de timp destul de lungă, Augustin Zegrean precizând că inclusiv Institutul Naţional de Statistică, a informat că nu se poate oferi o cifră exactă a locuitorilor din această ţară, decât în 2013. Acesta a mai adăugat că cei de la INS, au afirmat că România nu are mijloacele tehnice necesare pentru a stabili numărul cetăţenilor cu drept de vot.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel