EXCLUSIV  Zeci de mii de români, IGNORAȚI de când cu pandemia! ”Au fost opriți pe stradă, puși în situații penibile! Zi groaznică!”

Ionica Tarău, interpret autorizat în limbaj mimico-gestual, a transmis un semnal puternic pentru cei aflați la putere.

În România trăiesc peste 23.000 de persoane cu deficienţe de auz. Deși se lovesc mereu de ziduri sociale de neimaginat pentru unii, au curaj să facă față tuturor provocărilor, ceea ce nu e deloc puțin lucru în societatea actuală, în care unii cred că sunt mai oameni decât alții, în care, de cele mai multe ori, uităm că tot ceea ce se întâmplă ne privește pe toți, fie că vrem, nu vrem, ne place, nu ne place.

Ionica Tarău, interpret autorizat în limbaj mimico-gestual, a făcut, vineri, 15 mai, următoarele precizări pentru DCNews.ro: „Pentru ei, a fost greu să facă diferența între starea de urgență și starea de alertă. Mai ales vineri, când au primit un mesaj pe telefon de la RO-ALERT. Chiar s-au speriat, pentru că nu toate cuvintele sunt pe înțelesul lor. Am avut o zi groaznică! Dar ei transmit mesajul de la unul la celălalt, se organizează repede.”

„Lucrăm la o idee, care a venit de la Mihai (n.r. fiul ei), de a atașa pe o mască un semn cu urechea, pentru a fi astfel diferențiați. În momentul în care vor fi opriți de organele de Poliție, de exemplu, să vadă pe masca lor acel semn. Acest lucru se va întâmpla de luni”, a explicat Ionica Tarău.

De asemenea, a adăugat: „În acea declarație, acel formular, ni se părea normal să fie o rubrică pentru persoane cu handicap. Au fost opriți pe stradă, au fost puși în situații penibile. Nu s-au înțeles și nu aveau cum să înțeleagă. A trecut această perioadă mai grea. Acum în perioada de alertă ei știu că trebuie să poarte mască. Mulți dintre ei au și alte probleme, nu doar surzitatea. E destul de greu. Și pentru mine ca interpret a fost foarte greu. Mă întâlnesc cu ei, trebuie să port mască. Știm cu toții că trebuie să ne protejăm. Unii mă întreabă dacă mai rezistă coronavirus la căldură. Ei citesc și transmit celorlalți pe grupurile lor.”

La Buzău, au fost puțin favorizați, o spun cu toată deschiderea”, a continuat Ionica Tarău. „Au primit măști gratuit de la Consiliul Județean. Din punctul meu de vedere, au fost protejați. Dar o parenteză. Da, s-a transmis de la nivel central cu interpret autorizat despre ordonanțele militare, însă a mai rămas o problemă. Multe certificate de handicap sau de invadilitate aveau termen de revizuire în această perioadă. Aici e o mare problemă, cea a completării dosarului pentru evaluarea pe care o are persoana cu dificultăți de auz și vorbire. Nu e timpul necesar! A fost dată o Ordonanță de Guvern, 34/2020, care prelungea certificatele de handicap pentru 90 de zile. Mă întreb ce înseamnă ca timp pentru o mamă care trebuie să meargă cu copilul până în 18 ani să obțină scrisorile medicale, documentele necesare în vederea evaluării și încadrării în grad de handicap?! Poate mulți vor pierde o lună, două. Nu știu. Nu am văzut un comunicat! Eu sunt o persoană de dialog, chiar dacă uneori pun problema mai înțepat, cu o voce mai aprinsă, dar e pentru interesul persoanelor cu dizabilități și a familiilor. Și să știți că din 357 lei (la gradul II) e foarte greu să-ți cumperi mască.

Aș recomanda o mai mare aplecare de la Ministerul Muncii față de persoanele cu dizabilități care sunt în familie. În centre am văzut cu toții că a fost o protecție maximă, dar pentru persoana cu handicap din familie să știți că nu a fost aceeași protecție în această perioadă. Și dau un exemplu: Dacă era suspectă mama unui copil, care e și asistent personal? Cât era în izolare, ce făcea persoana cu handicap în acea perioadă?! Eu pun toate aceste probleme pe masă pentru a se realiza ceva”, a conchis Ionica Tarău pentru DC News.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel