Manevra de întrerupere a decolării este esențială pentru siguranța zborului, fiind necesar ca piloții să reacționeze rapid la orice situație imprevizibilă.
Zborul TAROM pe tura Paris- București, din 2 aprilie, a fost oprit de piloți când au decis frânarea de urgență. Acțiunea a fost făcută din motive de siguranță. În timp ce aeronava TAROM era pe pistă, rulând în vederea decolării, a întâmpinat o situație tehnică, ce a determinat comandantul aeronavei să aplice procedura „rejected take off”.
Manevra de întrerupere a decolării (Rejected Takeoff - RTO) este una dintre cele mai importante proceduri de siguranță în aviație. Aceasta se efectuează atunci când pilotul, în timpul rulării pentru decolare, întâmpină o situație neprevăzută care ar putea pune în pericol aeronava și pasagerii, asemenea cazului avionului TAROM care a efectuat zborul de la Paris către București. Respectiva acțiune a condus la avarierea a două anvelope ale aeronavei, fără niciun alt incident.
Două valori esențiale în timpul decolării sunt viteza de 80 de noduri și V1, fiecare având un rol important în decizia de a continua sau întrerupe decolarea. Până la atingerea vitezei de 80 de noduri, avionul poate opri în siguranță fără a pune în pericol zborul.
După atingerea acestei viteze și până la V1, în funcție de situație, pilotul poate opta să continue decolarea sau să o întrerupă, dar această decizie trebuie să fie luată rapid și în conformitate cu procedurile stricte stabilite de fabricantul aeronavei și de autoritățile aeronautice. Dacă pilotul ajunge la V1, decolarea trebuie să continue indiferent de circumstanțe, deoarece este considerată viteză de „decizie finală”.
Piloții trebuie să aibă o reacție rapidă și bine coordonată pentru a lua decizii corecte în momentul întreruperii decolării. Acesta nu este doar un act fizic, ci și un proces de analiză a situației, urmat de luarea deciziei și de aplicarea procedurilor corespunzătoare.
De aceea, piloții sunt obligați să participe la sesiuni de antrenament cel puțin o dată la șase luni, pentru a fi pregătiți să gestioneze situațiile de urgență, inclusiv întreruperea decolării. Aceste antrenamente sunt esențiale pentru a asigura siguranța zborului, mai ales în condiții dificile, cum ar fi întunericul sau ceața densă, când vizibilitatea este limitată.
Condițiile de mediu joacă un rol major în siguranța operațiunilor de decolare. Diferențele pot fi observate clar în cele trei videoclipuri de mai jos, care surprind decolările în condiții extrem de dificile: noapte, amurg și ceață densă. În astfel de situații, piloții depind mult mai mult de instrumentele avionului pentru a evalua corect condițiile și a decide dacă trebuie să continue sau să întrerupă decolarea.
De exemplu, în condiții de ceață, vizibilitatea redusă face dificilă detectarea rapidă a obstacolelor sau a problemelor tehnice, ceea ce impune o reacție rapidă și bine coordonată din partea echipajului.
În acest context, o explicație vine și de la cunoscutul pilot Cezar Osiceanu: „Până la 80 se oprește avionul pentru aproape orice se întâmplă neprevăzut. Între 80 și v1 doar în patru cazuri prevăzute strict de către fabricant și în plus la cererea controlorului de trafic aerian. De observat ce timp de reacție trebuie să aibă piloții până la 80 de noduri și apoi până la v1.
La reacție la stimul se adaugă:
- analiza
- decizia
- reacția fizică
- aplicarea checklistului
Piloții se antrenează odată la șase luni în simulator în mod obligatoriu pentru întreruperea decolării. Spargerea cauciucului/lor la decolare este printre cele mai frecvente dintre cazurile ce se înregistrează în general la întreruperile la decolare”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News