Vasile Lavric, trimis în judecată. Și-ar fi ucis soția din gelozie și i-ar fi ascuns cadavrul

Foto ilustrativ, Pixabay
Foto ilustrativ, Pixabay

Vasile Lavic, zis și ”mâncătorul de femei”, a fost trimis în judecată pentru infracțiunile de violență în familie în varianta omorului calificat și profanare de cadavre sau morminte, după dispariția soției. 

Rădăuțeanul Vasile Lavric a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. El va fi judecat la Tribunalul Suceava pentru infracțiunile de violență în familie în varianta omorului calificat și profanare de cadavre sau morminte, scrie Monitorul de Suceava.

”În urma cercetărilor efectuate a rezultat că inculpatul, în noaptea de 10/11 iunie 2020, și-ar fi luat soția de la domiciliul comun situat în municipiul Rădăuți, transportând-o într-un loc necunoscut, după care pe fondul geloziei ar fi agresat-o suprimându-i cu intenție viața și apoi i-ar fi ascuns cadavrul, care nu a mai fost găsit. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asupra a 7 bunuri imobile ale inculpatului, respectiv asupra a două autoturisme. Totodată, procurorii au solicitat în baza art. 330 din Codul de procedură penală menținerea măsurii arestării preventive și a sechestrului asigurător constituit”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Anchetatorii au mai spus că au beneficiat de sprijinul IGPR – Direcția de Investigații Criminale și al Poliției Municipiului Rădăuți, precum și de suportul tehnic al IGPR – Direcția de Operațiuni Speciale. Procurorii au mai spus că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Lavric ar fi intrat la bănuieli pentru că femeia trimitea ”inimioare” pe Facebook

Aurica Lavric (fostă Bodnărescu) avea relații cu Vasile Lavric din anul 2005 (când au dispărut alte două femei din viața lui Vasile Lavric), iar din 2015 era căsătorită cu el. Aveau împreună trei copii.

Din cercetările derulate rezultă că în ultima perioadă de timp Lavric a început să fie tot mai gelos pe soția sa. Era afectat mai ales de vorbele unor localnici, care îi spuneau că femeia nu prea a fost ”ușă de biserică”. Mai mult, acesta a intrat la bănuieli pentru că femeia stătea mult cu telefonul în mână. Unul dintre copii i-ar fi spus la un moment dat că femeia vorbește pe Facebook cu bărbați și le trimite ”inimioare”. De precizat că Lavric nu folosea telefoane mobile din noua generație și nici nu avea cunoștințe legate de rețelele de socializare. Totuși, era enervat peste măsură că aceasta stătea foarte mult cu telefonul în mână. 

A plecat cu ea de acasă și s-a întors singur 

Vasile Lavric presta servicii de tractări auto și i-ar fi spus soției, pe 10 iunie 2020, că au de făcut împreună o deplasare mai lungă.

"În seara de 10 iunie 2020, după ce a informat membrii de familie că ar avea de prestat un serviciu de tractare la o distanţă mai mare de domiciliu, unde urma să meargă împreună cu Aurica Lavric. Inculpatul şi soţia sa au părăsit împreună domiciliul, deplasându-se cu platforma de tractare într-o direcţie necunoscută. În cursul acelei nopţi, inculpatul şi-a ucis soţia şi i-a ascuns cadavrul pentru a evita tragerea la răspundere penală, după care s-a întors singur acasă în cursul dimineţii", se arată în referatul propunerii de arestare înaintat de procurori acum jumătate de an.

Ulterior, Lavric le-a spus copiilor și rudelor că Aurica a plecat, ba pe la rude prin țară, ba în Italia la o soră. Cert este că de atunci femeia nu a mai dat nimănui nici un semn de viață, nici măcar celor mai apropiate persoane, cu care ținea legătura des, respectiv copiii mai mari, mama paralizată de care avea grijă și sora. Femeia încă alăpta cel mai mic dintre copii, în vârstă de 2 ani.

Sursă: Monitorul de Suceava

Lavric a fost principalul suspectul și în cazul disparițiilor surorilor Iordache

Vasile Lavric a fost considerat încă de la început principalul suspect în cazul dispariţiilor surorilor Iordache: Iuliana a dispărut în 1995, când fata avea 16 ani, iar Nicoleta Lavric (fostă Iordache) a dispărut în aprilie 2005, la 31 de ani. De asemenea, Ramona Iordache nu a mai fost văzută din iunie 2005, dată la care avea 18 ani. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel