Valabilitate pașaport România. 10 ani în loc de 5

Pe masa Camerei Deputaților stă proiectul de lege aprobat de Guvernul României care stabilește noile reguli privind perioada de valabilitate a documentului de calătorie.

Românii au împlinit vârsta de 25 de ani la momentul depunerii solicitării de pașaport vor primi documente de călătorie internaționale valabile 10 ani, în loc de cinci, ca până în prezent. Vestea i-a bucurat pe cei care se lovesc de aglomerația de la ghișee, dar și de birocrație.

Parlament-Președinte-Monitorul Oficial

Însă proiectul de lege se află acum în lucru la Parlament. Deputații sunt cei care vor da votul final, după care proiectul de lege va ajunge la președintele țării pentru promulgare și va intra în vigoare imediat după publicarea în Monitorul Oficial.

Potrivit prevederilor noii legi, persoanele cu vârste cuprinse între 12 şi 25 de ani, paşaportul simplu electronic va fi valabil cinci ani, iar pentru cei cu vârsta de până în 12 ani valabilitatea paşapoartelor va fi de trei ani.

Pașaportul simplu temporar

Actul normativ reglementează și eliberarea pașaportului simplu temporar, care va putea fi emis doar în anumite situaţii de urgenţă: din motive de sănătate, familiale sau profesionale.

Dacă titularul nu dispune de timpul necesar pentru eliberarea unui pașaport simplu electronic, poate solicita eliberarea paşaportului simplu temporar. Însă trebuie să facă și dovada urgenţei.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel