Un artist foarte cunoscut în rândul tinerilor din România și-a agresat iubita din cauza geloziei.
Un artist îndrăgit de tinerii români, cunoscut sub numele de scena Yakki, va fi dus în fața instanțelor de judecată după ce acesta și-a agresat iubita.
Surse din Poliție, citate de Antena 3 CNN, afirmă că "pe fondul geloziei, persoana vătămată Bâgu Anne Mary, a avut un conflict cu Duțoniu Mihai Denis (Yakki), în urma căruia acesta a lovit-o cu palmele peste față, distrugând totodată mai multe bunuri din locuință".
După ce fata a fugit la o vecină, iar artistul a urmărit-o, a intrat în casa acesteia și "a lovit cu picioarele în ușa dormitorului până când a cedat, distrugând-o și ulterior a agresat din nou persoana vătămată, lovind-o cu piciorul", conform informațiilor poliției.
Foto: Captură video Instagram Yakki
În urma incidentului, medicii au ajuns la concluzia că tânăra necesită o perioadă de 7-8 zile de îngrijiri medicale.
De asemenea, comunicatul poliției mai arată că "în urmă cu o zi, la data de 18 decembrie 2023, persoana vătămată ar mai fi fost agresată fizic de către bărbatul în cauză. Polițiștii l-au depistat pe bărbat, acesta fiind condus la sediul secției, în vederea audierii. Împotriva tânărului a fost emis un ordin de protecție provizoriu, de către polițiștii Secției 2, pentru o perioadă de 5 zile. În baza probatoriului administrat, față de cel în cauză a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere legală. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de violență în familie și două infracțiuni de distrugere, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1".
Sursa foto: captură video Antena 3 CNN
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu