Comisia Europeană intenționează să supună aprobării statelor membre ale UE un set de contra-tarife în valoare de 93 de miliarde de euro (109 miliarde de dolari) aplicabile produselor din SUA, în timp ce...
Comisia a declarat miercuri că obiectivul său principal este obținerea unui rezultat negociat cu Statele Unite pentru a evita taxele americane de 30% pe care președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că le va impune blocului comunitar format din 27 de țări, începând cu 1 august, scrie Reuters.
Comisarul european pentru Comerț, Maros Sefcovic, va discuta cu Lutnick miercuri după-amiază, a precizat Comisia, înainte ca oficialii săi să informeze ambasadorii UE cu privire la stadiul negocierilor.
Comisia a mai spus că, în paralel, va continua demersurile pentru măsuri de retorsiune posibile. Aceasta intenționează să combine cele două seturi de taxe propuse, de 21 de miliarde și respectiv 72 de miliarde de euro, într-o singură listă.
Lista urmează să fie supusă aprobării statelor membre ale UE. Nicio măsură de retorsiune nu va intra în vigoare înainte de 7 august. Până acum, UE nu a impus nicio contra-măsură, deși a fost de acord cu un prim set în aprilie, dar l-a suspendat imediat.
Comisia ar putea fi încurajată de acordul inițial încheiat între Statele Unite și Japonia.
Acțiunile europene au crescut cu peste 1% miercuri, în special cele din sectorul auto, după ce Trump a reaprins speranțele pentru un acord comercial cu UE, în urma înțelegerii SUA–Japonia, care prevede o rată vamală de bază de 15%.
Diplomații europeni s-au abținut de la comentarii timpurii, afirmând că analizează detaliile acordului dintre SUA și Japonia, cum ar fi faptul că Japonia va cumpăra mai mult orez din SUA, dar va menține tarifele existente pentru produsele agricole.
Simon Evenett, profesor de geopolitică și strategie la IMD Business School, a declarat că rata de 15% este mai mică decât cea cu care Trump amenințase recent Japonia și este notabil că pare să se aplice automobilelor japoneze.
„Orice a obținut Japonia va deveni minimul pe care UE îl va urmări în cadrul negocierilor”, a spus el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News