UE a aprobat și PNRR-urile Croaţiei, Ciprului, Lituaniei, Sloveniei. România mai așteaptă

UE a aprobat și PNRR-urile Croaţiei, Ciprului, Lituaniei şi Sloveniei. România mai așteaptă
UE a aprobat și PNRR-urile Croaţiei, Ciprului, Lituaniei şi Sloveniei. România mai așteaptă

Miniştrii europeni ai Finanţelor au aprobat, luni, planurile de redresare ale Croaţiei, Ciprului, Lituaniei şi Sloveniei, ceea ce deschide calea pentru eliberarea de pre-finanţări de la UE pentru proiectele prevăzute în mecansimul destinat stimulării investiţiilor, transmite Reuters.

Odată cu aprobarea acestor patru planuri, numărul total de planuri de redresare aprobate de miniştrii de Finanţe din UE a ajuns la 16, printre acestea fiind şi planurile depuse de toate marile economii ale blocului comunitar.

Planurile prezentate de restul statelor membre UE, inclusiv PNRR-ul României, urmează a fi evaluate la o dată ulterioară. Toatele cele 27 de state membre UE ar urma să primească bani de la Mecanismul european de relansare, o schemă în valoare de 800 miliarde de euro sub formă de granturi şi împrumuturi.

Pentru a primi bani, fiecare guvern trebuie să detalieze cum intenţionează să cheltuie partea care îi revine, cu condiţia ca cel puţin 37% din fonduri trebuie să meargă spre obiective verzi, precum reducerea emisiilor de CO2, şi cel puţin 20% pentru a face economia mai pregătită pentru epoca digitală.

Planurile naţionale sunt evaluate de Comisia Europeană, pentru a se asigura că îndeplinesc toate criteriile, şi apoi de consiliul miniştrilor de Finanţe, înainte ca banii să fie transferaţi. Guvernele statelor membre vor primi, în avans, doar 13% din partea lor de bani, iar tranşele viitoare vor veni de două ori pe an, după finalizarea unor ţinte de investiţii şi reforme convenite. 

"Grecia este un exemplu"

"Grecia este un exemplu de ţară care iese foarte rapid din lignit şi care preia la fel de rapid tendinţele din regenerabile. Tranziţia Greciei este mai uşoară decât cea a României datorită deciziilor deja luate, dar şi condiţiilor economice. Un alt avantaj al Greciei în această tranziţie este că sistemul de încălzire este deja electrificat“, a declarat Frans Timmermans, vice­preşedinte executiv al Comisiei Europene, cel care conduce de la cel mai înalt nivel realizarea şi implementarea Green Deal, în urmă cu o săptămână în cadrul unei întâlniri cu câţiva jurnalişti.

Grecia va primi 30,5 miliarde de euro, dintre care 17,8 miliarde de euro vor fi granturi, iar restul împrumuturi. Printre ţintele din planul Greciei se află dezvoltarea interconexiunilor din insulele Ciclade, pentru a susţine astfel potenţialul de energie verde al zonei, renovarea a mai bine de 100.000 de locuinţe sau instalarea a 8.000 de puncte de încărcare pentru maşinile electrice.

Partea de împrumuturi, de exemplu, va merge exclusiv către sistemul privat, sumele fiind gestionate de sistemul bancar elen, fără vreo implicare din partea statului. Prin utilizarea sumelor, obiectivul Greciei este de a avea o creştere economică de 7% anual până în 2026 şi de a crea 180.000 de noi locuri de muncă. Planul Greciei detaliază 106 proiecte de investiţii, fără a fi menţionate nume de companii.

CITEȘTE ȘI PNRR-ul aprobat în 16 state din UE. România stă pe loc. Grecia, dată exemplu

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy