EXCLUSIV  TAXĂ pentru studenții cu gratuitate la tren. Soluția pentru a găsi bilete și oamenii care VOR să plătească

Anca Murgoci / 25 iun 2019 / 17:01 Salveaza PDF Comentarii
tren
Descriere foto: tren

Gratuitatea pe tren face ca studenții să-și rezerve și șapte bilete pe zi, chiar dacă fac doar un drum la munte, la mare sau acasă, pe ideea să fie siguri că au loc în mijlocul de transport, în funcție de cum bate vântul.

Dat fiind faptul că gratuitatea pe tren este nelimitată, adică nu există un anumit număr de călătorii, studenții își iau bilete din timp, pe ideea să fie. Apoi, dacă intervine altceva și dacă nu ajung la timp, știu că își pot face o nouă rezervare, dar în calculator apare locul luat, iar oamenii - care nu sunt studenți - sunt nevoiți să stea în picioare.

Problema nu este că studenții au gratuitate pe tren, problema este ideea de "fără număr". Ei pot face rezervări zilnic, de mai multe ori. Dacă tu, om obișnuit, mergi la casă să îți iei bilet, afli că trenul este plin. Dar, în realitate, sunt șanse ca trenul să fie jumătate gol. Studenții iau bilete, dar dacă au o altă problemă, nu mai vin la gară, știind că pot să-și ia oricând alt bilet. Poate că sistemul ar trebui regândit astfel încât să existe un anumit număr de călătorii.

Soluția: plata unei taxe

 

Acest lucru duce la următoarea situație: un student poate rezerva, de exemplu, șapte bilete și astfel omul care vine cu bani să-și plătească biletul află că trenul este full și are două variante: fie stă în picioare toată destinația, fie se duce acasă.

Există o soluție pentru a evita astfel de situații: studenții să plătească taxa de rezervare! Adică să scoată din buzunar circa 4 lei, preț pe care l-ar achita când cumpără biletul. Ar trebui să plătească această sumă minimă astfel încât să nu își mai rezerve bilete și apoi să nu mai meargă cu trenul, fiind consemnat în sistem drept loc luat. Dacă îți iei bilet în fiecare zi, la diferite ore, pe motiv că nu știi când vrei să pleci la mare sau la munte.... parcă nu îți mai convine să faci atâtea rezervări. 4 lei înmulțit cu 7 rezervări dau prețul unui bilet la film. Și așa, toată lumea e mai fericită, iar oamenii care muncesc au șansa, în sfârșit, să aibă loc în tren.

Gratuitate pentru TOȚI studenții

 

Potrivit Legii nr. 95/2018 privind adoptarea unor măsuri în domeniul finanţării învăţământului, toţi studenţii înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă (licenţă, master, doctorat) în cadrul instituţiilor acreditate de stat, indiferent de vârstă, merg gratis cu trenul. La achiziţionarea biletelor, studenţii trebuie să prezinte legitimaţia de transport eliberată de instituţia de învăţământ la care sunt înscrişi, precum şi un act de identitate. Gratuitatea la transportul feroviar pentru studenţii cu vârsta de până la 26 de ani a fost introdusă prin OUG 2/2017, dar limita de vârstă a fost însă contestată de studenţi, care au considerat măsura drept discriminatorie.


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27