Tăriceanu explică în ce situații va folosi probabil coloana oficială

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a reafirmat, miercuri, că nu foloseşte în deplasările sale coloana oficială şi că autoturismul pe care îl are în calitatea sa de al doilea om în stat este o Dacia Duster. 

'Nu folosesc coloana oficială. În general, folosesc chiar şi o maşină care este probabil mai modestă decât cea care este alocată preşedintelui Senatului. Circul cu o Dacia Duster şi nu simt nevoia în niciun fel, nici ca să dau mai mult contur funcţiei, pentru că nu acestea sunt elementele cu care o personalitate din conducerea statului ajunge să se impună în faţa cetăţenilor', a spus Tăriceanu, miercuri, după şedinţa Biroului permanent al Senatului, citează Agerpres.

El a precizat că în situaţii excepţionale ar putea solicita coloana oficială, dar până în prezent nu a fost cazul.

Totodată, președintele Senatului a precizat în ce situații ar putea solicita coloana oficială: 'Dacă există situaţii excepţionale în care aş fi chemat de urgenţă de preşedintele statului sau la o intervenţie de urgenţă, atunci sigur se poate să solicit acest lucru, ceea ce nu a fost cazul'.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel