Supermarketul care vinde căpșuni la bucată. Cât costă o căpșună „de fițe“ / foto

Foto: TikTok (alyssaantocii)
Foto: TikTok (alyssaantocii)

Un supermarket din California vinde căpșuni la bucată.

Lanțul de supermarketuri Erewhon din California vinde un produs considerat „de fițe“. Este vorba de o căpșună vândută la bucată care a atras în ultimele săptămâni atenția internauților din Statele Unite ale Americii, notează NBC News.

Zeci de persoane au postat reels-uri pe TikTok și Instagram în ultima perioadă. În timp ce unii au considerat prețul extrem de piperat și s-au întrebat de ce ar plăti cineva atât de mult pentru o singură căpșună, alții s-au îmbulzit la supermarketul de lux pentru a cumpăra produsul și l-au descris ca viind extrem de delicios. 

Supermarketul a devenit cunoscut în ultimii ani pentrum smoothie-urile celebre pe care le vinde inclusiv „Peaches and Cream” de la Kendall Jenner și „Strawberry Glaze Soft Serve” de la Hailey Bieber. Acestea au contribuit la propulsarea faimei online a magazinului, transformându-l într-un fenomen cultural.

Acum, căpșuna care se vinde la bucată este noua atracție a internauților. Căpșuna Elly Amai este importată din Kyoto, Japonia, a devenit cel mai recent articol cu ​​preț absurd de ridicat vândut la lanțul de magazine.

VEZI ȘI                 -                „Coiful de aur de la Coțofenești“ se vinde ca pâinea caldă în Olanda. Cât costă o replică / foto

Foto: TikTok (janemukbangs)

Cât costă o căpșună „de fițe“

Influencerița Alyssa Antoci, în vârstă de 22 de ani, nepoată a proprietarilor lanțului de magazine, Tony și Josephine Antoci, a cumpărat și ea produsul și l-a mâncat în fața urmăritorilor săi de pe TikTok. Ea a publicat un videoclip care a adunat peste 15 milioane de vizualizări și i-a determinat și pe alții să se îndrepte către Erewhon pentru a cumpăra produsul.

Foto: TikTok (alyssaantocii)

„Uau, aceasta este cea mai bună căpșună”, spune ea după ce gustă căpșuna.

„Este o nebunie”, adaugă tânăra.

Desigur, tânăra a fost și criticată, însă a precizat că prețurile destul de piperate de la Erewhon se adresează unei categorii de oameni care vor să facă aroganțe și care doresc să guste din stilul de viață idilic din Los Angeles. O astfel de căpșună se vinde cu 18,99 dolari americani, adică puțin peste 86 de lei românești.

„Căpșunile sunt culese la vârf și ajung pe rafturile de la Erewhon în 24-48 de ore”, a declarat un reprezentant pentru Erewhon pentru TODAY.com

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel