Un pescar a reușit o captură impresionantă pe râul Mureș, în Parcul Natural Lunca Mureșului. Acesta a reușit să prindă un somn uriaș de peste 2,5 metri lungime.
Un perscar a reușit o captură impresionantă pe râul Mureș, în Parcul Natural Lunca Mureșului. Acesta a reușit să prindă un somn uriaș de aproximativ 2,5 metri lungime.
Anunțul a fost făcut pe pagina de Facebook a Parcului Natural Lunca Mureșului.
„Un somn uriaș, de peste 2,5 metri, a fost pescuit și eliberat în râul Mureș, în Parcul Natural Lunca Mureșului.
Somnul (Silurus glanis) este un pește răpitor de talie mare, răspândit mai ales în Europa Centrală și Europa de Est, dar și în Asia de Vest. Somnul trăiește frecvent în bălți, lacuri și pe cursurile inferioare ale fluviilor mai mari, preferând locurile adânci cu mâl și ape tulburi. În medie somnul are o lungime de 2 m, putând însă atinge o lungime de 3 m și o greutate de 150 kg“, se arată în postarea de pe Facebook.
Somnul se hrănește cu pești mai mici, raci, broaște, insecte acvatice și, în cazuri rare, chiar cu păsări acvatice sau animale mici care se apropie de apă. Somnul preferă apele lente și adânci, cu fund mâlos sau nisipos, bogate în vegetație și ascunzișuri, unde stă de obicei ziua, devenind activ mai ales la apus și pe timpul nopții. În România se întâlnește în special în Dunăre și în Delta Dunării, dar și în râurile mari, lacuri de acumulare și bălți, fiind bine adaptat la diversitatea habitatelor noastre dulcicole.
În ceea ce privește dimensiunile, somnii obișnuiți prinși în România au între 50 de centimetri și un metru lungime, cu o greutate de până la 10–15 kilograme, însă exemplarele bătrâne pot depăși cu mult aceste valori.
Există cazuri documentate în care somnii au atins lungimi de peste doi metri și greutăți de aproape o sută de kilograme, iar în unele situații excepționale au fost raportate capturi chiar mai mari.
În ultimii ani, presa a relatat despre capturi de somni uriași: la Galați, de exemplu, un exemplar de 2,45 metri și aproximativ 95 de kilograme a fost scos din Dunăre, iar pe râul Prut a fost prins un somn de 77 de kilograme.
Cel mai impresionant record recent menționat în România este un somn de aproape trei metri și circa 140 de kilograme, capturat pe Dunăre, care ar putea fi considerat chiar un posibil record mondial. Deși nu toate aceste capturi sunt oficial omologate, ele arată potențialul uriaș al speciei, care în condiții ideale poate trăi câteva decenii și atinge dimensiuni colosale, devenind adevărate legende printre pescari.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News