Stare de urgență în Canada, după furtuna istorică de pe coasta de vest / VIDEO

Sursă foto: Captură YouTube
Sursă foto: Captură YouTube

Autoritățile canadiene au decretat stare de urgență și au trimis armata în ajutor după inundațiile din vestul țării.

Provincia canadiană Columbia Britanică a declarat miercuri stare de urgenţă după inundaţiile, care au afectat mai multe localităţi şi au condus la evacuarea a mii de persoane, iar guvernul canadian a anunţat desfăşurarea armatei, informează AFP.

Premierul provinciei Columbia Britanică, John Horgan, a anunţat declararea stării de urgenţă după ce ploile torenţiale care au căzut duminică şi luni au provocat alunecări de teren şi inundaţii în urma cărora cel puţin o persoană şi-a pierdut viaţa.

Alte patru persoane sunt date dispărute în urma alunecărilor de teren, a declarat poliţia în timpul unui briefing de presă. Din păcate, ne aşteptăm să confirmăm şi mai multe decese în următoarele câteva zile, a spus Horgan. După valul mortal de caniculă care a afectat în timpul verii această regiune, Horgan a avertizat că astfel de evenimente cresc în regularitate din cauza efectelor schimbărilor climatice induse de om.

Declararea stării de urgenţă are ca scop restabilirea cât mai rapidă a accesului la autostrăzi, a căror închidere din ultime zile a perturbat activităţile de aprovizionare. Intemperiile au condus, de asemenea, la întreruperea serviciilor feroviare către portul Vancouver. Călătoriile sunt descurajate pentru a se putea acorda prioritate livrării de bunuri esenţiale şi serviciilor medicale şi de urgenţă. Această măsură este în vigoare pentru 14 zile şi poate fi prelungită.

Mai devreme în cursul zilei de miercuri, guvernul canadian a anunţat desfăşurarea unui sprijin aerian al forţelor armate canadiene pentru a ajuta în cadrul eforturilor de evacuare, pentru a sprijini rutele de aprovizionare şi pentru a proteja rezidenţii de inundaţii şi alunecări de teren. Sute de membri ai forţelor armate canadiene sunt pe cale să ajute, a declarat premierul canadian Justin Trudeau, adăugând că ar putea fi desfăşuraţi mii de soldaţi.

Trudeau, care efectuează o deplasare la Washington, a promis, de asemenea, că guvernul va fi acolo pentru curăţare şi reconstrucţie după aceste evenimente meteorologice extreme.

Străzi întregi se află sub apă în numeroase localităţi, după ce în Valea Fraser, la est de Vancouver, au căzut cantităţi de precipitaţii de până la 250 mm. În unele locuri au fost înregistrate în 24 de ore circa 95% din cantitatea lunară obişnuită de precipitaţii.

Următorii paşi pot necesita măsuri extraordinare permise numai în condiţiile stării de urgenţă, a declarat Mike Farnworth, ministrul Securităţii Publice. Este un eveniment catastrofal, a adăugat oficialul.

Sute de fermieri afectaţi



Această măsură excepţională a fost luată anterior pentru a combate pandemia de coronavirus, dar şi în această vară, când incendiile forestiere au devastat provincia, care se sufoca într-un val de căldură istoric. Satul Lytton, situat la 250 de kilometri nord-est de Vancouver, a fost distrus în proporţie de 90% la sfârşitul lunii iunie de un incendiu izbucnit în mijlocul unui val de căldură extrem, după ce a fost atinsă temperatura de 49,6 grade Celsius.

Premierul provinciei Columbia Britanică a subliniat existenţa unor provocări fără precedent în materie de sănătate publică, incendii forestiere, valuri de căldură şi acum inundaţii nemaivăzute anterior.

La fel ca şi marţi, condiţiile meteorologice au fost mai blânde miercuri, fără precipitaţii.

Fermierii, printre cei mai afectați



Inundaţiile au afectat în special sute de fermieri din regiune, au indicat autorităţile. Mulţi au fost afectaţi inundaţi, alţii sunt la adăpost şi avem mii de animale care au pierit, a deplâns Lana Popham, ministrul provincial al Agriculturii.

Imaginile video surprinse la faţa locului au prezentat un bărbat pe un jetski trăgând o vacă cu o frânghie pentru a o salva după creşterea nivelului apei, sau un fermier care scotea o capră dintr-un hambar inundat.

La începutul acestei săptămâni, Ottawa a trimis deja elicoptere pentru a salva aproximativ 300 de şoferi blocaţi în urma alunecărilor de teren.

Localitatea Abbotsford, aflată la aproximativ 70 de kilometri sud-est de Vancouver, a solicitat marţi noaptea unora dintre cei 162.000 de locuitori ai săi să evacueze imediat zona din cauza unei potenţiale defecţiuni a staţiei de pompare.

Cu o zi înainte, cei aproape 7.000 de locuitori ai localităţii Merritt, situată la 300 km nord-est de Vancouver, au fost la rândul lor evacuaţi, scrie Agerpres.

CITEȘTE ȘI   -  Vancouver. Cea mai puternică furtună din ultimul secol a izolat orașul

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy