Elena Cristian a spus că Siegfried Mureșan este decis să meargă până la capăt cu formarea Guvernului și să se prezinte în Parlament.
Elena Cristian, analist DC Business, a vorbit despre scenariile referitoare la majorarea TVA-ului și a spus că scandalul care îl vizează pe Călin Georgescu acoperă, în opinia sa, problemele de pe scena politică.
Aceasta a avertizat că este foarte posibil ca România să se trezească cu un program de guvernare care va da mari bătăi de cap românilor în perioada următoare.
„Ne așteaptă Bolojan 2.0 dacă trece acest guvern? O austeritate chiar mai dură? La ce ar trebui să ne uităm în aceste momente? Ce urmează?”, a întrebat jurnalistul România TV.
„De ceva vreme știu că se fac scenarii pe majorarea TVA-ului, considerată ca fiind singura șansă de salvare a bugetului. Aflați în imposibilitatea de a aduce mai mulți bani la buget, de a colecta mai mult, bugetarii ce să facă? Pun noi biruri, că așa ne-am obișnuit dintotdeauna.
Referitor la ceea ce se întâmplă, mie mi se pare că tot acest scandal cu Călin Georgescu - care are un dosar destul de gros, cu destul de multe dovezi - acoperă cumva ceea ce se întâmplă pe scena politică. Ne vom trezi cu un program de guvernare care ne va da mari bătăi de cap în perioada următoare”, a spus Elena Cristian.
„Domnul Mureșan este decis să meargă până la final”
Elena Cristian a spus că, din informațiile pe care le are pe surse, Siegfried Mureșan este decis să meargă până la capăt cu formarea guvernului și să se prezinte în Parlament.
„În acest moment, toate calculele arată că acest guvern nu va trece, dar eu știu pe surse că domnul Mureșan este decis să meargă până la final, adică este decis să meargă până în Parlament, ceea ce va pune o nouă problemă, pentru că dacă este să ne luăm după ceea ce ar trebui să se întâmple prin căderea celui de-al doilea guvern în Parlament, ar trebui să ne gândim la declanșarea alegerilor anticipate în perioada următoare. Adică încă 6 luni cu Guvernul Bolojan.
Avem agențiile de rating care vin imediat și lucrurile nu par foarte ok pentru perioada care vine. De aceea spun că poate cei care ne conduc ar trebui să se gândească puțin, să-i recomande domnului Mureșan, dacă nu are numărul de voturi, să-și depună mandatul și să se gândească cumva o coaliție care chiar are șanse să treacă, pentru că altfel ne așteaptă încă 6 luni de incertitudini, dacă vor fi declanșate alegerile anticipate, că nu e obligatoriu”, a spus Elena Cristian la România TV.

