Serial TV, cenzurat pentru că sânii actrițelor erau prea vizibili

O superproducţie de televiziune realizată în China a început să fie redifuzată după ce a fost retrasă din program la puţin timp de la premieră, pentru că sânii femeilor din serial erau prea bine subliniaţi de vestimentaţie, potrivit presei chineze.

De fapt, versiunea editată a superproducţiei de televiziune, care spune povestea vieţii împărătesei Wu Zetian de la sfârşitul secolului al VII-lea, prezintă doar chipul actriţelor, fără a mai fi arătat şi bustul acestora, potrivit agenţiei China Nouă, informează Mediafax.

Această frescă istorică impresionantă despre singura împărăteasă din întreaga istorie a Chinei, rol interpretat de vedeta internaţionala Fan Bingbing, a avut premiera pe 21 decembrie la televiziunea prin satelit Hunan TV.

La o săptămână după premieră, difuzarea serialului "Împărăteasa Chinei" a fost întreruptă brusc, producătorii motivând decizia printr-o serie de presupuse probleme tehnice, fără a preciza care au fost acestea.

Youtube video image

Dar internauţii furioşi au făcut repede legătură între suspendarea difuzării serialului şi piepturile voluptuoase şi trăsăturile senzuale ale actriţelor îmbrăcate în costume de epocă.

Atotputernica Administraţie de Stat pentru presă, publicaţii, radio, cinema şi televiziune a refuzat la rândul său să ofere motivele din spatele retragerii bruşte a serialului.

Reluarea difuzării producţiei, de această dată cu actriţele doar în gros-plan (mod de încadrare în tehnica filmării, în care fotograma cuprinde numai un detaliu sau faţa personajului, n.r.), a arătat însă că teoria internauţilor a fost corectă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel