Se pregătește Marea Britanie de război? Adrian Năstase: "Este o încercare de a prelua o zonă de influență" 

Facebook Adrian Năstase
Facebook Adrian Năstase

Adrian Năstase a comentat declarația noului șef al armatei britanice care a transmis un mesaj militarilor săi prin care le-a spus sa fie pregătiți să lupte din nou în Europa. 

Generalul Patrick Sanders, noul comandant al armatei britanice, le-a spus trupelor să se pregătească pentru un război terestru european. Patrick Sanders a primit comanda Armatei Britanice în această săptămână. El i-a avertizat pe soldați, conform Daily Mail, că ”suntem generaţia care trebuie să pregătească armata să lupte din nou în Europa”. 

Într-o scrisoare adresată „tuturor gradelor și funcționarilor", generalul Sir Patrick Sanders, noul șef al armatei Marii Britanii, subliniază amenințarea reprezentată de Rusia și subliniază faptul că este primul șef al Statului Major General „din 1941 încoace care preia comanda armatei în umbra unui război terestru în Europa care implică o mare putere continentală".

Există un imperativ puternic de a construi forţe armate capabile să lupte împreună cu aliaţii noştri şi să învingă Rusia în luptă. Suntem generaţia care trebuie să pregătească forţele armate să lupte în Europa încă o dată, a indicat generalul Patrick Sanders, care săptămâna aceasta a preluat comanda armatei britanice.

Adrian Năstase spune că declarația este a unui militar care vrea să-și mobilizeze grupul pe care îl conduce, iar situația trebuie privită într-un context mai larg. 

"Deocamdată trebuie să urmărim cu atenție declarațiile de presă, informațiile internaționale și să ne facem propria noastră părere. Eu sunt puțin mai rezervat în ceea ce privește interpretarea atitudinii și declarațiilor din Marea Britanie. Este vorba si despre un anumit context intern acolo, este vorba și de o relație contondentă cu Rusia, în urma unor atentate care au avut loc în Marea Britanie, o tensiune diplomatică majoră. Este o depărtare considerabilă și este un mod de a încerca să preia un anumit control, o anumită zonă de influență în Europa de Răsărit și în Balcani. Eu aș analiza puțin mai rece aceste declarații ale unui militar care încearcă să-și mobilizeze grupul militar pe care-l conduce," a spus Adrian Năstase la Antena 3, în emisiunea moderată de Andreea Sava.  


Boris Johnson, cel mai implicat susținător european al Ucrainei


Premierul britanic Boris Johnson, un susţinător vocal al Ucrainei de când a început în februarie agresiunea rusă împotriva acestei ţări, a exclus posibilitatea trimiterii unor trupe care să sprijine direct armata ucraineană, dar a avertizat că Regatul Unit trebuie să fie pregătit să susţină Ucraina pe termen lung în războiul acesteia cu Rusia.

Descris de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski drept marele prieten al Ucrainei, premierul Boris Johnson a venit vineri pentru a doua oară la Kiev de când a început agresiunea rusă. Cei doi au discutat şi despre sporirea ajutorului militar britanic pentru armata ucraineană, în special pentru a acoperi nevoile acesteia de echipare cu armament greu pentru a face faţă superiorităţii artileriei ruseşti. Johnson a oferit de asemenea un vast program de instruire a militarilor ucraineni de către armata britanică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel