Scenariul Mariupol se repetă. Hersonul e aproape de o criză umanitară de proporții din cauza blocajului rus

Evacuările din Herson sunt în continuare blocate, spun autoritățile ucrainene, care avertizează asupra adâncirii crizei umanitare.

Forțele rusești continuă să împiedice oamenii să plece din regiunea Herson în teritoriul controlat de Ucraina, a declarat, sâmbătă, Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei, acuzând Rusia de „tactici de teroare".

Satele sunt în pragul unei crize umanitare, a anunțat, tot sâmbătă, biroul de presă al președintelui Volodimir Zelenski, potrivit CNN.

Herson a fost ocupat încă de la începutul războiului, iar rușii au permis ucrainenilor să plece doar înspre Crimeea, regiunea pe care Rusia a anexat-o în urmă cu opt ani.

Ucrainenii din regiune au pentru jurnaliștii CNN despre lipsa critică a medicamentelor și despre violențele rușilor.

Convoaiele de mașini care încearcă să părăsească zona au fost blocate zile în șir și uneori s-a tras asupra lor.

Adjunctul șefului consiliului regional din Herson, Iurii Sobolevskyi, a declarat sâmbătă că „incompetența organizatorică și acțiunile criminale ale ocupanților ruși ... conduc regiunea Kherson într-o criză umanitară și mai profundă".

El a mai spus că autoritățile locale din Ucraina refuză „să colaboreze cu ocupanții", ceea ce produce un vid de conducere.

Rușii care încearcă să guverneze teritoriile ocupate „nu știu cum să rezolve problemele comunităților, iar interesele lor se limitează la „colectarea taxelor" și la „redistribuirea proprietăților și a altor bunuri", a acuzat Sobolevskyi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel