Scandal monstru la Teatrul Odeon. Licitații suspecte

Teatrul Odeon din București se află în centrul unui scandal monstru din cauza unor licitații suspecte.

Actorii principali sunt șapte constructori care au participat la o licitaţie de renovare a faţadei instituţiei. Supărarea a apărut când s-au deschis plicurile cu oferte, iar câştigătoare a fost declarată o companie care a oferit preţul cel mai mare. Diferenţa între cea mai mică şi cea mai mare ofertă este de aproape două milioane de lei. Ca şi când nu era sufient, instituţia statul i-a comunicat constructorului cu oferta cea mai mică faptul că preţul cerut pentru renovare este "neobişnuit de mic".

Florin Vlad se ocupă de recondiţionarea clădirilor istorice de 17 ani şi are în portofoliu peste 35 de lucrări, inclusiv conace şi proprietăţi boiereşti istorice. Până în mai avea un ţel pe care-l respecta cu sfinţenie. Să evite lucrările în care este implicat statul. A fost însă convins de colegii mai tineri din echipă că nu ar strica să se înscrie la astfel de licitaţie. „Ştiind că firma nu a mai lucrat cu statul am zis hai să încercăm. Era o lucrare de anvergură, mai ales în sensul de portofoliu," spune Andrei Balcan, inginer pentru Digi 24.

După calcule îndelungate şi evaluri, compania a făcut o ofertă pentru a renova faţada teatrului Odeon.

„Surpriza pentru toată lumea, dar noi am fost cei mai surprinşi, este nu doar că am avut preţul cel mai mic, dar diferenţa de preţ între noi şi cel mai mare competitor era de 450 de mii de euro, iar între noi şi următorul competor era de 250 de mii de euro," precizează Florin Vlad, director firmă de restaurări. Lucrarea, extrem de complexă, prevedea infrumuseţarea pereţilor exteriori ai teatrului, aflaţi acum într-o stare de degradare accentuată. Constructorii trebuie să ţină cont şi de valoarea istorică a clădirii. Firma declarată câştigătoare a cerut pentru intervenţie 4,5 milioane de lei. Comisia Tehnică a Teatrului Odeon a considerat că cea mai avantajoasă ofertă, de 2,8 milioane de lei, este "neobişnuit de mică". „Sunt ferm convins că dacă licitaţia asta se desfăşura în piaţa privată, preţul nu sărea de 500.000 de euro şi acum s-a dus la un milion şi ceva de mii de euro, adică acei 4,5 milioane de lei," adaugă Florin Vlad.

Directorul Teatrului spune însă că deocamdată lucrările de renovare sunt blocate după ce alte două firme au depus contestaţie. Oficialii Primăriei Capitalei au precizat că Teatrul Odeon are buget propriu. „Procedura de achiziţie a fost organizată de Teatrul Odeon, iar câştigătorul a fost stabilit de comisia de achiziţie constituită de Teatrul Odeon. Precizăm că: Teatrul Odeon este o instituţie publică de cultură, aflată în subordinea CGMB, având buget propriu.", anunţă sursa citată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel