Robert Mueller, 'erou american'

Fostul avocat al Casei Albe, Ty Cobb, l-a elogiat pe procurorul Robert Mueller.

Ty Cobb, fostul avocat al Casei Albe, a respins afirmaţiile preşedintelui american Donald Trump că ancheta privind presupusa ingerinţă rusă în alegerile prezidenţiale din 2016 ar fi o 'vânătoare de vrăjitoare' şi l-a elogiat pe coordonatorul acestei anchete, procurorul special Robert Mueller, pentru că a arătat că are o 'coloană de oţel', relatează miercuri dpa.

Crede că Trump nu va fi pus sub acuzare

Cu toate acestea, el consideră că preşedintele Trump nu va fi pus sub acuzare în urma acestei anchete. 'Cred că Bob (Robert) Mueller este un erou american', a declarat pe canalul ABC News avocatul Cobb, absolvent la Harvard, care a lucrat pentru administraţia Trump în perioada iulie 2017-mai 2018, fiind ulterior înlocuit cu Emmetat Flood, care a fost şi avocatul lui Bill Clinton în timpul procedurii de impeachment. Potrivit NBC News, Cobb l-a încurajat constant pe Trump să coopereze pe deplin cu Mueller, în speranţa unei încheieri rapide a anchetei, iar în momentul plecării sale de la Casa Albă părea să fie în favoarea intervievării lui Trump de către Mueller, ceea ce nu s-a întâmplat însă.

'Nu cred că ancheta (privind o interferenţă rusă în alegeri) este o vânătoare de vrăjitoare', a spus Cobb. 'Aş fi vrut să meargă mai repede, dar din păcate nu a mers. Aceasta nu este o critică la adresa procurorului special, pentru că au intervenit multe surprize', a menţionat el. Fostul avocat al Casei Albe a apreciat că ancheta va continua într-o formă sau alta cel puţin până la alegerile din 2020. 'Dacă preşedintele este reales, va merge mai departe', a anticipat Cobb, care nu se aşteaptă să se constate existenţa unei legături între Trump şi eforturi ruse de a influenţa democraţia din SUA.

Citește și:

Trump: Cel mai mare abuz din istorie

Starea de Urgență în SUA. Trump, înfrânt de propriul partid?

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel