Referendum 2019. Soția ”jurnalistului german” ridicat în Piața Victoriei, la consultări cu Iohannis

consultări Iohannis
consultări Iohannis

Mădălina Roșca, soția jurnalistului german Paul Arne Wagner care a fost luat de jandarmi și dus într-o dubă la un protest în Piața Victoriei, a mers la consultările cu președintele Klaus Iohannis despre referendumul pe justiție.

Mădălina Roșca este o tânără prezentă mereu la protestele din Piața Victoriei. Se prezintă ca jurnalistă. Vine mereu cu o cameră de filmat la mișcările #Rezist. Cu toate acestea, când vine vorba despre consultări pe teme de justiție la Cotroceni devine reprezentant al societății civile.

Cine este Paul Arne Wagner

Sorina Matei explica, într-un text, cine este Paul Arne Wagner

Paul Arne Wagner, prezentat de o parte a presei ca fiind jurnalist german, ridicat de jandarmi din Piața Victoriei, este de fapt un cunoscut protestatar #rezist care locuiește de mai mult timp în România. De altfel, s-ar părea că Paul Arne Wagner a avut mai multe conflicte și în trecut cu jandarmii la protestele #rezist.

"Jurnalistul lui peste, un propagandist userist de 2 lei. Cum poți sa vii in România, sa faci o propaganda atât de joasa, afiliata politic cu multe fakeuri, sa nu ratezi niciun miting, pentru ca ai devenit protestatar de profesie fără sa ai habar de absolut nimic, sa tipi propagandistic userist de "independența procurorilor" in condițiile in care in Germania, adică la tine acasa, ministrul justiei a revocat procurorul general pentru modul cum a condus o ancheta, și tot in Germania, adică tot la tine acasa Curtea Constitutionala are atribuții executorii, neexistand posibilitatea nerespectării unei decizii a Curtii, tocmai de aceea si doamna Merkel se execută în faţa Curtii.

Bineînțeles, după ce ai devenit protestatar de serviciu și te baga organul in duba, te victimizezi și calmezi ca ești jurnalist german. De parca toți am fi fraieri.

Și dacă ești "german" ce? Vreun jurnalist roman vreodată a devenit protestatar de serviciu anti Merkel, s-a afiliat politic, a participat activ la toate protestele anti Merkel, neavând habar de nimic și când l-a băgat guvernul duba s-a victimizat aducându-și aminte ca e jurnalist, ca sa pice bine? In toate marile democrații, jurnaliștii nu participă activ la proteste decât atunci când e vorba de libertatea presei. In rest, doar relatează. Cum spuneam, eu l-as fi tinut la Politie până când s-ar fi dat OUG pe CPP, că la asta a participat. Să îmbătrânească pe fakeurile lui", a scris Sorina Matei pe Facebook.

Lecții despre corupție

Mădălina Roșca este o tânără nelipsită de la protestele #rezist. Ea vine cu o cameră de filmat și stă ore întregi, cot la cot, cu liderii mișcărilor de stradă. În timpul liber, dă "lecții" despre corupție.

"Povestea cu ziaristul lui peste este un nerverending story. Consoarta, țineți-va bine, bine, bine de tot: ne învață ce este corupția. Așa ceva n-am citit niciodată. N-am crezut că există. Eu când vă spun că sunt spălați pe creieri, nu mă credeți.

Deci corupția in mintea dânsei e sa te îmbraci în rochii și sa dai share pe facebook. Pe principiul asta, toate primele doamne de pe glob sau alese sau actrițe/ cu capital de imagine ar trebui sa stea dezbrăcate pur și simplu, sa nu mai folosească firme, sa nu mai existe bartere de niciun fel in niciun domeniu și cred ca infracțiunea este de spălare. De la spălarea pe creieri pe tema rochiței.

Jurnalistul lui peste și consoarta sunt din nucleul dur al #Rezist, fundații, activiști, #Veve, nu ratează niciun miting, niciun picior de pesedist si au o fixație cu Jandarmeria. S-au mai luptat cu ei. Dansa e cu filmările. Și sunt prieteni cu agresorii lui Bacalbașa.

So, rectific, i-as fi ținut la Poliție pana s-ar fi dat OUG pe toate Codurile Penale, Civile, și-ar mai fi venit odată Pruna și ar mai fi dat odată OUG cu Ciolos cu tot", a scris Sorina Matei pe Facebook.

Relatarea soției lui Paul Arne Wagner de la Cotroceni:

”De ce este nevoie de un Referendum pentru justiție - și cu ce am plecat azi de la Cotroceni

S-a scris deja despre conținutul discuției, eu voi încerca să scriu despre spiritul ei. Referendumul este consultativ, și nu suntem într-atât de naivi încât să credem că guvernarea PSD va ține tocmai acum cont de cetățenii acestei țări. Pentru mine, și am avut sentimentul că pentru mulți dintre cei care au participat azi la discuție, referendumul este și un proces de conștiință, modalitatea pe care o au la îndemână cetățenii ca să transmită un mesaj coaliției aflate la guvernare.
Astăzi la Cotroceni s-a discutat despre mai multe chestiuni esențiale (deși mai tehnice decât se anunță întrebarea), cum ar fi guvernarea prin decrete (pentru că asta sunt de fapt aceste OUGuri) și nevoia unei reforme radicale în cadrul CCR.

Cu ce ajută întâlnirea de azi, și referendumul în general? Este, sper, începutul unui proces de conștiință, al unei analize temeinice și al unei discuții onestă despre "de ce am ajuns aici". Să spunem lucrurilor pe nume: România este un stat captiv, aflat în faliment democratic. Sistemul a eșuat grav, și faptul că din decembrie 2016 și până azi s-a putut arde din temelii un sistem construit în zeci de ani arată că ceva a fost profund viciat și trebuie regândit fundamental, că nu poate fi doar cârpit pe ici pe colo.

Acest referendum "pentru justiție" nu poate să rezolve problemele de fundație, nici să ne scape de PSD, dar cu prilejul lui trebuie să analizăm și să punem un diagnostic pacientului foarte bolnav care este statul român.

Sunt două problemele sistemice care cred că ne-au adus aici (și după discuția de azi de la Cotroceni știu că nu sunt singura care vede lucrurile așa): 1. folosirea OUGurilor și 2. CCR - și nu doar felul viciat în care funcționează CCR, dar și posibilitățile foarte restrânse de a sesiza neconstituționalitatea sub legislația în vigoare.

Le iau pe rând:

1. În ultimii doi ani, cu o cascadă de OUGuri neconstituționale, guvernul a uzurpat Parlamentul. În Germania anilor '20-'30, tocmai cu OUGuri (Notverordnungen) s-a stins lumina în democrație și s-a pavat calea spre dictatură. Nu întâmplător, în Germania de azi OUGurile nu mai există deloc. Când, în 1949, Consiliul Parlamentar a analizat motivele care au dus la tragedia care a fost Germania nazistă, s-a ajuns la concluzia ca OUGurile au fost cele care au dus la uzurparea statului de drept în țara care avea la acel moment una dintre cele mai liberale constituții. În consecință, nemții au conceput o Constituție și o funcționare a statului fără ordonanțe de urgență: ele lipsesc din Grundgesetz!

În România, OUGurile au fost întotdeauna folosite tocmai pentru a ocoli rigorile statului de drept, motiv mai mult decât suficient ca ele să dispară din legislația românească (într-o anormalitate abisală, până și codul nostru rutier este un OUG, 195/ 2002, cu modificările din 2017 și 2018, făcute prin alte două ordonanțe).

2. Despre CCR s-a vorbit mult azi la Cotroceni, și văd și eu esențială reformarea acestei instituții, prin depolitizarea și profesionalizarea numirilor judecătorilor CCR. România se află acum în situația aberantă în care președintele CCR este nu doar fost membru de partid, este chiar fost deputat PSD in doua mandate consecutive.

Dar problema este, iarăși, sistemică, și este mai largă: sunt prea puține modalitățile de sesizare a neconstituționalității legilor, iar acest fel restrâns, limitativ de a sesiza neconstituționalitatea unor legi ne duce în situația absurdă de a ne supune unor legi neconstituționale, unele scrise chiar sub alte Constituții, și niciodată testate de Curtea Constituțională. Este evident că posibilitatea de a sesiza neconstituționalitatea trebuie să fie una mai largă din toate punctele de vedere.

CONCLUZIA zilei: Președintele Klaus Iohannis, și Administrația Prezidențială, nu așteptau musai de la noi o întrebare de-a gata pentru referendumul din 26 mai. Dar ce putem să facem este să mutăm discuția de la cum arde statul de drept la cum vom supraviețui acestei crize profunde.

Nu este niciodată prea devreme ca să începem să vorbim despre cum vom reconstrui din temelii statul român, după ce stingem focul care a cuprins țara noastră. Un simplu apel la echilibru și dialog ar fi o încercare nebunească de a mai negocia cu piromanii care ne-au dat foc.

Dar referendumul acesta, cu toate riscurile lui, sper că este începutul cathartic de care avem nevoie”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel