Rareş Bogdan şi-a anunţat susţinerea pentru premierul desemnat Adrian Veştea, înainte de şedinţa BPN a PNL.
Europarlamentarul liberal a ajuns cu întârziere la şedinţă, dar a stat de vorbă, totuşi, cu jurnaliştii prezenţi. Acesta i-a luat apărarea preşedintelui Nicuşor Dan, l-a lăudat pe Adrian Veştea şi l-a criticat pe Ilie Bolojan, despre care a spus că "a promis multe, dar a făcut puţine".
"Trebuie să ne gândim la oameni, ne paște exact scenariul Greciei din urmă cu câțiva ani. Suntem la al cincilea trimestru de scădere. Avem probleme uriașe cu PNRR.
A scăzut consumul, în zona de imobiliare scăderea este evidentă. România are nevoie de responsabilitate, are nevoie de un guvern capabil care să înțeleagă parteneriatul cu SUA, UE.
Reformele nu au dus la rezultatul scontat. Premierul Bolojan a anunțat multe, dar a făcut puține.
Cred că PNL trebuie să se gândească dacă alege 6 ani de opoziție. Nimeni nu mai vorbește de români, de economie. Toatp lumea face calcule și se gândește la combinații politice", a transmis Rareş Bogdan.
Laude pentru Adrian Veştea. Rareş Bogdan i-a luat apărarea lui Nicuşor Dan
"A fost o intervenție responsabilă a președintelui, care are mai multe informații decât noi toți.
Domnul Veștea este un ales local, ales prin vot direct de către români. Un om care a reușit să convingă 20 de ani să-i acorde încredererea, cred că e de luat în seamă.
În momentul acesta nu trebuie să facem calcule electorale. Președintele nu avea cum să preia puterea în PNL.
PNL nu se va rupe, vă pot garanta", a mai spus Rareș Bogdan.


