Raport privind Parteneriatul estic. Europarlamentarul Andi Cristea: Nouă piatră de hotar

Miercuri, 27 septembrie, vicepreședintele Comisiei pentru politică externă, europarlamentarul PSD Andi Cristea, s-a întâlnit cu ministrul georgian pentru integrare europeană, Viktor Dolidze. Cei doi oficiali au avut un schimb de opinii despre așteptările pentru reuniunea la nivel înalt a Parteneriatului estic de la Bruxelles, din luna noiembrie a acestui an.

În acest context, europarlamentarul român a declarat: "Parlamentul European înțelege că trebuie să facem mai mult pentru acele țări care au ambiții europene reale și tangibile.

Avem datoria să facem mai mult pentru cei care au decis pe calea europeană. În acest spirit, am introdus conceptul de Parteneriat Estic+ și un grup de lucru privind Acordurile de asociere, în formatul Euronest, care se va concentra exclusiv pe Republica Moldova, Georgia și Ucraina.

Prin intermediul politicii europene de vecinătate și al parteneriatului estic, UE a stabilit o abordare marcată de o diferențiere sporită între parteneri."

Parlamentul European va adopta un raport privind Parteneriatul estic, în perspectiva summitului din noiembrie 2017 care va fi adoptat la Strasbourg.

[citeste si]

"Sper că Parteneriatul Estic, din luna noiembrie, de la Bruxelles, va reprezenta o nouă piatră de hotar în relațiile dintre UE și aceste trei țări, cu obiective clare și un calendar clar pentru punerea în aplicare a unei agende ambițioase și inovatoare a Parteneriatului Estic +", a concluzionat Andi Cristea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel