PSD Diaspora, conducere reconfirmată

PSD
PSD

Lilla Debelka a fost realeasă cu unanimitate de voturi în funcţia de preşedinte PSD Diaspora, la şedinţa desfăşurată sâmbătă, 23 februarie 2019, la sediul PSD Băneasa.

Astfel, pe o durată de patru ani, domnia sa va reprezenta PSD Diaspora, cu dorinţa şi crezul că românii, oriunde s-ar afla, vor găsi sprijin în activitatea organizaţiei: 'Oriunde aţi fi, pe noi vă puteţi baza. Alături de PSD Diaspora, veţi afla că, deşi românii de pretutindeni sunt departe de ţară, ŢARA nu este deloc îndepărtată de ei!', a declarat Lilla Debelka. La şedinţa, la care au participat reprezentanţii PSD Diaspora din 14 ţări, a participat şi Codrin Ştefănescu, secretar general al PSD, Maria Lazăr, secretar general al OFSD şi Rafael Mario Ilie, consilier de stat şi consilier al secretarului general al PSD. 

În cadrul şedinţei, pe lângă reconfirmarea conducerii, s-a prezentat şi activitatea organizaţiilor pe anul 2018 şi au avut loc discuţii constructive cu reprezentanţii din cele 14 ţări, prin care s-au găsit soluţii la problemele întâmpinate de românii din diferitele state de reşedinţă, trasându-se, de asemenea, obiective pentru îmbunătăţirea activităţii organizaţiilor din diaspora. 

La finalul şedinţei, Lilla Debelka, i-a mulţumit secretarului general al PSD, Codrin Ştefănescu, 'pentru ideile noi de îmbunătăţire a activităţii şi a modului de acţiune, dar mai ales pentru fezabilitatea reală a soluţiilor prezentate', pe care le-a împărtăşit cu ocazia întâlnirii cu preşedinţii PSD Diaspora. 

Vezi şi: Dide, cu ouă la Ministerul Justiției. NOUĂ ”vandalizare” - video

Mircea Badea, surpriză totală. Mihai Gâdea a pregătit totul

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel