Primarul municipiului Giurgiu introduce o taxă specială în oraş

Primarul municipiului Giurgiu, Nicolae Barbu, a declarat vineri presei că municipalitatea va introduce o taxă turistică, iar fondurile obţinute din colectarea acestei taxe vor fi folosite pentru promovarea turistică a oraşului.

'Primăria nu se foloseşte de aceşti bani pentru că este o taxă specială, toţi banii aceştia se folosesc doar pentru promovarea turismului. Am propus introducerea în municipiu a unei taxe care a fost prevăzută în Codul Fiscal până în 2015, a fost scoasă şi reintrodusă apoi după şase luni, noi nu am aplicat-o până acum, nu sunt venituri foarte mari, e vorba de unu la sută din valoarea cazării. Cu aceşti bani vom încerca să promovăm obiectivele turistice ale oraşului pentru că investiţiile pe care le facem în acest domeniu, respectiv amenajarea Canalului Cama, realizarea unui port de ambarcaţiuni uşoare la Dunăre, realizarea unui festival pescăresc la Giurgiu, reabilitarea monumentelor istorice - vor duce la atragerea de turişti şi atunci avem nevoie de susţinerea şi promovarea turismului la Giurgiu', a afirmat Nicolae Barbu.

Se vor edita broșuri

El spune că din banii colectaţi prin taxa turistică vor fi editate broşuri care vor date tot unităţilor de cazare astfel încât un turist ajuns la Giurgiu să poată afla din ziua în care se cazează în oraş care sunt principalele obiective turistice de vizitat, care sunt locurile de agrement, posibilităţile de cazare şi unităţile de alimentaţie publică precum şi tradiţiile, obiceiurile şi festivalurile din acest oraş situat pe malul Dunării. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel