Prelungirea mandatelor aleşilor locali - pe ordinea de zi a Senatului

Senatul are pe ordinea de zi de miercuri propunerea legislativă privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale, iniţiată de liderii PSD, ALDE, Pro România şi UDMR.

Senatul are programată, miercuri, o şedinţă de plen, care se va desfăşura în sistem de audioconferinţă, propunerea legislativă prin care  mandatele aleşilor locali se prelungesc cu cel mult şase luni de la data încetării stării de urgenţă.

Potrivit unui amendament adoptat în Comisia juridică, data alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020 se stabileşte prin lege organică, cu cel puţin 75 de zile înaintea votării. Un alt act normativ care este inclus pe ordinea de zi a plenului, sub rezerva depunerii raportului comisiei de specialitate, este cel al senatorului PSD Marian Pavel, care propune ca 'pe durata stării de urgenţă instituite conform legii, precum şi pe o perioadă de 6 luni de la încetarea acesteia, apele subterane utilizate pentru irigaţii să poate fi folosite liber, fără plata contribuţiei specifice de gospodărire a apelor'.

Un alt proiect, iniţiat de un grup de senatori PSD, care figurează pe ordinea de zi a plenului Senatului, în calitate de Cameră decizională, sub rezerva depunerii raportului Comisiei de învăţământ, vizează stabilirea modului de notare a elevilor prin modificarea articolului 71 din Legea Educaţiei Naţionale 1/2011.

În forma adoptată tacit de Camera Deputaţilor, acest act normativ prevede evaluarea elevilor din clasele a III-a şi a IV-a prin note de la 1 la 10. Votul va fi acordat telefonic la finalul dezbaterilor, pentru fiecare proiect în parte, la fel ca în şedinţa de plen de săptămâna trecută, precizează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel