Călin Popescu Tăriceanu, predicție privind săptămâna viitoare

Călin Popescu Tăriceanu
Călin Popescu Tăriceanu

Călin Popescu Tăriceanu, candidat independent la Președinție, susține că afirmațiile președintelui Traian Băsescu din ultimele zile reprezintă o diversiune cu efect păgubos pentru campania electorală, convins fiind că nici săptămâna viitoare nu va fi lipsită de "bombe și fumigene".

"Toate aceste lucruri privind declarațiile lui Traian Băsescu le consider o diversiune care are un efect extrem de păgubos. În loc ca în campania electorală presa și cetățenii să se poată concentra pe proiectele și pe conținutul mesajelor pe care candidații le oferă, pentru că nu alegem consilierul comunal, alegem președintele României, pe cinci ani, o funcție care presupune o responsabilitate deosebită, pentru care trebuie să alegem omul potrivit, toată această discuție este complet trecută în planul doi. Bineînțeles că este paralizată de întâmplările la zi. Vaga mea impresie este că n-o să se oprească lucrurile aici. Săptămână viitoare o să avem parte de alte bombe și fumigene", a declarat, joi, Călin Popescu Tăriceanu, citează Agerpres. 

Citează și Călin Popescu Tăriceanu, despre Traian Băsescu: E o decepție. Ne sfidează pe toți

De asemenea, liderul PLR a afirmat că acțiunile justiției din ultima perioadă i se par niște "coincidențe" în campania electorală.

"Toată lumea o să vină, în frunte cu domnul Băsescu, și or să spună că tot ceea ce se întâmplă nu are nici implicare, dar ce coincidențe, ce coincidențe. Părerea mea este că justiția, fără îndoială, trebuie lăsată să-și facă treaba fără niciun fel de interferențe. Dar, având în vedere că multe din aceste dosare sunt pe masa procurorilor de ani și ani de zile, cum de s-a întâmplat să apară tocmai acum. Asta e întrebarea pe care nu pot să mă rețin s-o pun. De ce aceste dosare nu au fost materializate într-un fel ceva mai devreme și vedem acum o abundență de decizii", a mai spus Tăriceanu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel