Popoviciu vrea concurs Miss Parlament. Ce spune Anastase

Parlamentarii, cu toate că sunt încă în vacanță, iau în calcul faptul că până la o nouă sesiune de toamnă mai este doar puțin timp. Astfel, unii aleși se gândesc deja la noi teme de dezbatere.

Este și cazul deputatului PDL Alin Popoviciu care şi-a anunţat ideea de a organiza un concurs de Miss Parlament pentru toate colegele sale, acestea urmând a fi nominalizate la categoriile "cea mai frumoasă", "cea mai bine îmbrăcată", "cea mai populară " şi "cea mai deşteaptă", potrivit gandul.info.

Propunerea deputatului democrat-liberal nu vizează organizarea unui concurs propriu-zis, cu defilare pe podium, ci prin vot.

"Cu siguranţă nu vor vrea doamnele să vină la prezentarea de modă în ţinute de gală sau în costume de baie, aşa că e mai bine prin formulare, toate anonime ca să nu existe probleme, cu câte 4-5 întrebări, pe care apoi să le punem într-o urnă. Fiecare să voteze după pofta inimii, că de meritat merită multe doamne. Şi dacă votul e corect, atunci PDL va fi pe podium pentru că are cele mai frumoase parlamentare", a declarat Popoviciu.

Ce spun "candidatele"

Propunerea deputatului nu a fost însă primită cu entuziasm de femeile deputat sau senator.

Este și cazul fostei câştigătoare a titlului de Miss România, Roberta Anastase, fost președinte al Camerei Deputaților: "Nu mă puneţi să comentez aşa ceva, vă rog, astea sunt declaraţii de vară, sper ca toamna să-l răcorească. Deşi nu pare, cred că sunt lucruri mai serioase de făcut în Parlament. Pentru mine, titlul de Miss România a fost o oportunitate atunci să vizitez lumea, aşa Parlamentul îl vizitez zilnic", a precizat Anastase, pentru "Gândul".

Un comentariu similar a avut și deputata PNL Alina Gorghiu: "E o aberaţie marca Popoviciu. Cred că ar trebui să-şi revină în simţiri odată cu toamna, că trece căldura. Parlamentul nu e un loc în care să defilezi pe un podium, astfel de fantezii sunt doar în capul domnului Popoviciu".

O reacție mult mai dură a avut deputatul PSD Gabriela Podașcă, în opinia căreia în spatele acestei idei stă o "mentalitate de grotă", iar atitudinea democrat-liberalului este retrogradă şi discriminatorie faţă de femei.

"Propunerea domnului Popoviciu arată nu doar cât îşi «preţuieşte» dânsul colegele, ci şi ce atitudine retrogradă şi discriminatorie are în general faţă de femei. Ca să vii cu ideea unui concurs de miss în Parlament înseamnă trei lucruri: unu, că te plictiseşti şi că nu te interesează să vii cu propuneri legislative serioase; doi, că nu înţelegi cu ce anume se ocupă un parlamentar; trei, că ai o atitudine vădit superioară şi evident discriminatorie faţă de femei", a declarat Gabriela Podaşcă într-un comunicat remis Mediafax.

Totodată, Gabriela Podaşcă a făcut  un apel către democrat-liberale Cristina Trăilă şi Andreea Paul, preşedinte interimar şi prim-vicepreşedinte al Organizaţiei de Femei a PDL, solicitându-le să se pronunţe în legătură cu iniţiativa colegului lor, Alin Popoviciu şi, în măsura în care consideră necesar, să respingă imediat astfel de propuneri.

În plus, deputata PSD l-a invitat pe deputatul Popoviciu la prima şedinţă a Comisiei pentru egalitate de şanse pentru femei şi bărbaţi din Camera Deputaţilor pentru a-i arăta "câtă eroare şi câte prejudecăţi sunt în spatele gândirii sale".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel