Persoanele infectate cu COVID-19 vor putea vota la alegerile locale. AFLĂ CARE SUNT CONDIȚIILE | DCNews
Cele mai citite

Persoanele infectate cu COVID-19 vor putea vota la alegerile locale. AFLĂ CARE SUNT CONDIȚIILE

alegeri-locale_68121200

Președintele AEP, Constantin-Florin Mitulețu-Buică, a explicat cum vor putea vota persoanele infectate cu Covid-19.

Președintele Autorității Electorale Permanente, Constantin-Florin Mitulețu-Buică, a explicat procedura prin care vor vota la alegerile locale din toamnă persoanele infectate cu Covid-19.

"Așa cum votează toți ceilalți cetățeni care sunt beneficiarii urnei speciale. Este prevăzut pentru persoanele care se află la domiciliu sau persoanele care sunt internate într-o unitate spitalicească. Pentru acest lucru, împreună cu Ministerul Afacerilor Interne și cu Ministerul Sănătății, vom stabili la fel o serie de măsuri, astfel încât să ne asigurăm că urna ajunge în condiții optime, dar și se întoarce în condiții optime și să vedem și procedura de numărare a voturilor dintr-o urnă specială acolo, cea care s-a deplasat domiciliu sau la spital pentru un pacient detectat cu Covid-19.", a spus președintele AEP într-o intervenție telefonică directă la Realitatea Plus.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Susțineți ca uniformele școlare să fie obligatorii?
Da
Nu
Trimite răspunsul
x close