Persoanele care adoptă, concediu pentru integrarea copilului în familie

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Gabriela Coman a anunţat, joi, la Conferinţa Naţională pentru Adopţie că persoanele care adoptă ar putea să beneficieze de un concediu de până la doi ani, pentru a ajuta copilul să se adapteze în noua familie.

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) a spus că această prevedere a fost introdusă în propunerile de modificare a Legii 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, în urma cererilor pe care ANPDCA le-a primit de la părinţi care au adoptat, de la fundaţiile care au experienţă în acest domeniu, dar şi de la specialiştii din direcţii.

"Ne-am gândit să intervenim cu această modificare la lege, nu atât pentru nevoile adoptatorului, ci pentru nevoile copilului care a fost adoptat. Mulţi dintre aceşti copii vin, în această etapă, cu oarecare tulburări emoţionale, uneori cognitive, alţii cu probleme de sănătate. În plus, ei au nevoie de statul mamei acasă lângă ei, pentru o anumită perioadă, până când se acomodează. Nevoile copiilor adoptabili şi adoptaţi diferă mult şi semnificativ faţă de nevoile unui copil biologic. La fel, şi nevoia de intervenţie a familiei care a adoptat copilul este alta. Din aceste considerente, şi pentru a ne asigura că cel mic nu mai trece prin alte stări emoţionale sau prin alte dificultăţi în evoluţia lui, ne-am gândit să cuprindem în proiectul de modificare a Legii 273 şi acest concediu, pe care sperăm să ni-l aprobe cei care decid mai departe", a declarat Gabriela Coman.

Ea a explicat că şi-ar dori ca acest concediu să fie similar celui pentru îngrijirea copilului, însă acest lucru nu a fost încă stabilit.

"Trebuie să mai vorbesc cu specialiştii, pentru că, în funcţie de vârsta copilului, s-ar putea să avem nevoie şi de perioade de concediu diferite. Eu l-aş vrea similar cu perioada de concediu acordată pentru copilul care are 0 - 2 ani, dar s-ar putea ca pentru copiii mai mari să reducem puţin din perioadă. Nu ne-am gândit încă", a mai spus preşedintele ANPDCA, amintind că, în prezent, acest concediu se acordă doar celor care adoptă copii mai mici de doi ani.

Simona Czudar, preşedintele organizaţiei Ador Copiii şi părinte adoptiv, a declarat că a solicitat acest concediu chiar şi Avocatului Poporului, printr-un memoriu.

"Este în primul rând nevoia copilului venit din sistemul de protecţie specială de a fi integrat într-o nouă familie şi într-o nouă structură. Practic, când are loc o adopţie, copilul trăieşte un nou abadon. El se desparte de asistentul maternal sau de persoanele de referinţă alături de care a crescut până în momentul adopţiei. Şi dacă tot ne preocupă copilul, trebuie să îi recunoaştem această nevoie de asistenţă şi de servicii specializate şi după integrarea în familia adoptivă. Perioada de acomodare a lui la noua structură şi la noile repere din viaţă diferă în funcţie de trauma prin care el a trecut, de vârsta pe care o are. După modelul statului francez, sper să reuşim să determinăm autorităţile din România să adopte o astfel de preveedere şi în ţară", a spus Czudar.

Ea a mai spus că, în cazul său, acomodarea cu copilul a durat peste şase luni din momentul adopţiei.

"Ca şi multe alte familii, a trebuit să îmi dau demisia şi să rămân acasă cu fetiţa, ca să o ajut să se integreze în familie şi să depăşească stresul acomodării la noul oraş, la noua casă, la noua structură. Şocul este foarte mare şi trebuie să fim alături de ei şi să îi ajutăm. A fost dificil", a mai spus preşedintele Ador Copiii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel