Percheziții Constanța. Trei bărbați au fost reținuți după ce ar fi obținut ilegal 152.000 lei

Percheziții la Spitalul Witting
Percheziții la Spitalul Witting

Trei persoane au fost reținute în urma a șase percheziții domiciliare efectuate în Constanța, într-un dosar penal de înșelăciune, spălare de bani, fals în înscrisuri și uz de fals. 

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au pus în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară. Trei persoane au fost reținute, arată un comunicat al IGPR. 

La data de 23 martie a.c., urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și spălare de bani, polițiștii din cadrul B.C.C.O. Constanța au efectuat 6 percheziții domiciliare, la finalul activităților fiind puse în executare 3 mandate de aducere, pe numele a trei bărbați. 

Din cercetări a reieșit faptul că cei trei, cu vârste cuprinse între 24 și 51 de ani, prin folosirea de nume și calități mincinoase și prin utilizarea de înscrisuri falsificate, ar fi indus și menținut în eroare o persoană juridică, de la care unul dintre bărbați ar fi primit, în contul personal, suma de 152.000 de lei, reprezentând contravaloarea unei facturi falsificate, pentru livrare de cereale (grâu). 

După ce ar fi primit banii, bărbatul în cauză ar fi retras o parte din aceștia, restul sumei fiind transferată către unul dintre ceilalți bărbați, în scopul disimulării originii ilicite. 

În urma perchezițiilor, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 20 de telefoane mobile, un laptop, o unitate de calculator, 4 stick-uri de memorie, mai multe cartele telefonice, precum și alte înscrisuri cu valoare probatorie. 

Cei trei bărbați au fost reținuți pe bază de ordonanță, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Constanța, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentați instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă. 

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română. La activități, au participat și jandarmi din cadrul G.J.M. Tomis Constanța, se mai arată în comunicat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel