Paul Stănescu, audieri SPP. Dumitru Iliescu: Manifestă o crasă iresponsabilitate

Descriere foto:

Dumitru Iliescu, fost şef SPP, a vorbit despre audierea vicepremierului Paul Stănescu, în faţa Comisiei de anchetă a SPP, pe marginea interceptărilor care l-au vizat pe Călin Popescu Tăriceanu, timp de zece ani.

Vicepremierul Paul Stănescu a fost audiat săptămâna trecută în Comisia parlamentară de anchetă pentru verificarea posibilei implicări a SPP în activitatea politică. Acesta a declarat că Lucian Pahonţu i-a transmis un mesaj potrivit căruia, până în martie, liderul PSD, Liviu Dragnea va fi înlăturat de la șefia PSD, urmând ca el să preia conducerea. De asemenea, a refuzat să îi dea numele celui care i-ar fi transmis aceste informaţii.

"Am constat cu surprindere că avem un vicepremier care manifestă o crasă iresponsabilitate. Am mari îndoieli faţă de sinceritatea domnului Stănescu, în fata Comisiei de anchetă. A precizat acolo ca persoana care i-a comunicat acele elemente nu este nici ofiţer al unei structuri de informații şi nici nu face parte din partidele politice, Parlament sau Guvern.

În această situaţie, era obligat să spună numele persoanei care i-a furnizat acele informaţii. Nu a dat acest nume, deşi comisia a insistat. Domnia sa a refuzat. Nu avea niciun drept să refuze. Într-o singură situaţia putea refuza: în situaţia în care persoana era ofiţer acoperit în cadrul unei structuri de informaţii. Dumnealui a precizat, fără să fie întrebat, că nu face parte din structurile de siguranţa naţională", a declarat Dumitru Iliescu, la Antena 3.



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26