€ 5.0919
|
$ 4.3707
|
Curs valutar: € 5.0919
|
$ 4.3707
 

Pasajul Basarab intră, în sfârșit, în administrarea Primăriei Capitalei. Reparația poate începe legal

basarab pasajul basarab, bucuresti
 

Pasajul Basarab intră oficial în administrarea Primăriei Capitalei, după 14 ani de la inaugurare, permițând în sfârșit intervenții legale pentru reparații și...

După mai bine de un deceniu de blocaje, Pasajul Basarab va fi preluat în mod oficial de către Municipalitate. Acordul care permite acest transfer a fost semnat recent între Primăria Capitalei și firma constructoare, a anunțat luni edilul general interimar, Stelian Bujduveanu.

"Pasajul Basarab - după 14 ani, deblocăm recepţia finală. Am semnat un acord cu constructorul care permite, în sfârşit, preluarea oficială de către Primărie. Asta înseamnă că putem interveni legal pentru întreţinere, curăţenie şi reparaţii", a transmis acesta printr-o postare pe Facebook.

"Pasajul a fost expertizat recent. Ştim ce e de făcut şi începem"

Odată cu această semnătură, administrația locală obține cadrul legal pentru a efectua lucrările necesare pe infrastructura pasajului, care a fost finalizat tehnic în urmă cu 14 ani, dar nu și recepționat formal.

Printre intervențiile planificate se numără înlocuirea aparatelor de reazem, reparații la beton și la rosturile de dilatație, asfaltarea integrală a carosabilului și a rampelor, precum și curățarea și revopsirea elementelor metalice. De asemenea, este prevăzută modernizarea sistemului de drenaj, potrivit Agerpres.

"Pasajul a fost expertizat recent. Ştim ce e de făcut şi începem", a adăugat primarul Bujduveanu.

CITEȘTE ȘI: Opera Națională București pune în vânzare biletele pentru prima parte a stagiunii 2025 - 2026 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close