Prof. univ. dr. Olga Simionescu a spus că inteligența artificială poate greși atunci când este folosită pentru diagnosticarea diverselor afecțiuni.
În cadrul emisiunii Academia de Sănătate, acad. prof. univ. dr. Irinel Popescu și prof. univ. dr. Olga Simionescu, medic primar dermatovenerolog, au discutat despre utilizarea inteligenței artificiale în dermatologie, în special pentru diagnosticarea și tratarea acneei de la distanță. Cu toate că această tehnologie este un pas important în dezvoltarea telemedicinei, medicul dermatolog a atras atenția că simpla evaluare a unei imagini nu este suficientă și că este nevoie de o discuție cu pacientul și de alte investigații, pentru că acneea poate avea cauze hormonale sau alte probleme de sănătate asociate.
Video:
„Subiectul pe care dorim să-l abordăm astăzi, este considerat un moment de cotitură în medicină, pentru că, în mod oficial, compania Nolla Health din Statele Unite - înțeleg că în Utah operează în principal, probabil că se va extinde și mai departe, și care are deja două sucursale sau două subdiviziuni, una dintre ele fiind această Nolla DERM - operează, deci, oficial.
Pentru prima dată în istoria medicinei se ajunge la ideea că un diagnostic este pus de la distanță cu o analiză de imagine, un domeniu în care inteligența artificială este foarte tare, e extrem de precisă în a analiza imagini, și mai mult decât atât, pe baza imaginii se formulează un diagnostic, totul cu inteligența artificială. Se stabilește un tratament și tratamentul este trimis pacientului, care, deci, poate să stea acasă la el fără nicio problemă, își face un selfie, trimite imaginea, ea este analizată cu inteligența artificială, și pacientul primește înapoi o prescripție medicală cu valoare reală sau acoperită medical, deci farmaciile trebuie să o onoreze. Astfel, un pacient din propria lui cameră, fără să se miște, într-un timp relativ scurt, are un diagnostic și primește un tratament.
Impactul este asupra medicinei în general. Mai e o altă subdiviziune a acestor Nolla Health, dedicată sexului feminin și, de aici, potențialul de extindere este foarte mare. Pentru că această premieră s-a făcut în domeniul dermatologiei, am invitat-o pe doamna profesor Olga Simionescu pentru a ne spune cum vede dânsa, ca dermatolog, această noutate și cum vede potențialul de a se dezvolta mai departe”, a spus acad. prof. univ. dr. Irinel Popescu, realizatorul emisiunii Academia de Sănătate.
„Într-adevăr, aprobarea federală pe care statul Utah a dat-o acestei companii se referă la forme ușoare sau moderate de acnee și se bazează pe faptul că pacienții nu puteau întâlni un medic dermatolog. Ea nu este aprobată de către FDA, Instanța Supremă din Statele Unite și, la început, au fost ceva restricții în sensul că erau dermatologi care stăteau în spatele răspunsurilor acestei aplicații și ei spuneau dacă tratamentul local poate fi dat, nu se refereau neapărat la un tratament sistemic. Pentru formele severe nu era permis și încă nu este permis. Însă e un pas important înainte.
Se știe ce impact a avut în știință dezvoltarea exponențială a inteligenței artificiale. Pe de altă parte, se face o digotomizare între telemedicină și o aplicație unde îți pui imagini din față și din profil și aștepți o rezoluție.
Dacă, de exemplu, în chirurgia mare, în chirurgia viscerală, chirurgul stă să decidă, poate și în echipă, la o abordare pe esofag - un organ dificil de abordat pentru că e localizat posterior - unde face el abordul, pe unde intră, dacă intră pe calea abdominală, transtoracică sau pe ambele, pacientul nu are niciun cuvânt de spus.
La piele, toată lumea își poate aplica ceva pe piele, se poate trata sigur acasă și atunci este seducător. AI-ul vede o imagine și medicul vede o poveste pentru că, în spatele unei acnee, chiar dacă e adolescentină sau dacă este o acnee tarda, pentru că, în funcție de vârstă, noi clasificăm acneea, pot sta probleme hormonale, pot sta alte probleme de sănătate”, a spus prof. univ. dr. Olga Simionescu.
O fotografie nu este suficientă pentru tratarea acneei
Prof. univ. dr. Olga Simionescu a explicat că inteligența artificială poate identifica acneea din fotografii, dar nu poate înlocui complet medicul dermatolog.
Tratamentul diferă în funcție de gravitatea acneei, iar în cazurile severe poate să dureze un an, motiv pentru care trebuie ca medicul să urmărească evoluția pacientului.
„Este purtat un dialog între AI și pacient? Își trece datele?”, a întrebat Val Vâlcu.
„Există câteva date biometrice, există poza, îți dă forma de acnee, însă acneea este împărțită într-o acnee non-inflamatorie-inflamatorie, într-o acnee ușoară, moderată sau severă. Formele moderate spre severe și formele severe impun terapie obligatoriu-sistemică, adică trebuie să iei pastile.
Și atunci, acestea au raport beneficii-risc, au indicații-contraindicații. Noi nu le judecăm pe adolescentele care doresc să aibă o față frumoasă, pentru că, mai ales în perioada aceea, imaginea ta și stima de sine sunt concordante cu aspectul exterior. Poate mai mult decât oricând se formează un EU mai corespunzător, mai consacrat, și atunci, faptul că tu stai acasă, te duci, îți vine din online o cremă și ai rezolvat acneea, sună bine. Este un efect de aură, a ceva ce nu cunoști foarte exact. Poate pe formele ușoare să dea rezultate, dar sunt anumite forme în care va fi dificil să gestionezi tratamentul.
Acneea presupune o înțelegere, o întâlnire, o complianță între pacient și medic. Pacientul trebuie să urmeze săptămâni sau chiar luni de zile tratament, în formele severe tratamentul poate să dureze și un an, și atunci, cum îi obții tu complianța, cine-i face follow-up-ul, cine-i face urmărirea?”, a spus prof. univ. dr. Olga Simionescu.
AI-ul ajută persoanele care nu pot ajunge la dermatolog, dar nu poate înlocui medicul
Potrivit medicului, inteligența artificială poate fi o soluție pentru persoanele care nu pot ajunge la dermatolog, dar nu poate înlocui complet medicul.
„Suntem într-un pionierat. Autoritățile din Utah s-au gândit să dea o formulă, o alternativă, pentru că nu ajungeau la dermatolog. Și în UK, am avut rezidenți care lucrau acolo, și era un afiș 'Do not call'. Îl vedeai o dată când îți venea programarea la 2-3 luni și apoi veneai tu altădată, mai târziu, sau te monitorizai prin medicul de familie.
Se spune că acneea nu e o boală. Prin numărul mare de noi cazuri, peste 5 milioane în fiecare an, se spune că ce-i majoritar e normă și atunci nu e considerată chiar o boală. Însă în momentul în care-ți influențează stima de sine, în care ai pustule, în care faci cicatrici, atunci trebuie să te vadă un specialist, care te vede în 3D.
Dacă vă uitați pe WhatsApp-ul nostru, curg imagini, curg poze de la persoane cunoscute, necunoscute, care doresc un diagnostic, o rezoluție, un tratament. Unele sunt boli cronice, nici n-ai cum să le faci fără să cunoști câteva date în anamneză”, a spus prof. univ. dr. Olga Simionescu.
AI-ul poate greși. A cui e răspunderea?
Prof. univ. dr. Olga Simionescu a povestit că a avut o leziune a pielii, despre care știa că era un angiom, iar AI-ul i-a spus că e cancer.
„Este posibil ca viitorul să fie acesta al AI-ului. Nici nu știm dacă vom fi substituiți, însă, a cui e răspunderea? Astă-vară am avut și eu un angiom, mi s-a trombozat, l-am scos cu laserul, mi-am pus pe AI leziunea și mi-a zis că sunt foarte suspectă de un cancer.
I-am explicat că n-am cum să am cancer, pentru că era un angiom, că i-am văzut dermatoscopia. Mi-a venit examenul histopatologic, a zis că e bine și când l-am întrebat, mi-a spus că îi pare rău că el nu a văzut corespunzător.
A cui era răspunderea, dacă eu eram un pacient? El dorea să facă o metodă care ar fi lăsat urmă. Eu mi-am făcut o metodă pe care nu mi-a dat niciun fel de semn”, a spus prof. univ. dr. Olga Simionescu la emisiunea Academia de Sănătate de pe DC News și DC Medical.


