Parlamentarul german Philip Missfelder a murit

Parlamentarul german Philip Missfelder, apropiat al Angelei Merkel, a murit la vârsta de 36 de ani.

Potrivit Deutsche Welle, cauza decesului se presupune a fi fost o embolie pulmonară.

Tânarul politician german era membru al parlamentului (Bundestag) încă din 2005 și unul dintre colaboratorii foarte apropiați ai Cancelarului german Angela Merkel.

În anul 2009 Missfelder a devenit purtator de cuvânt pe probleme de politică externa al CDU fiind cotat ca având cele mai mari șanse să acceadă în viitorul apropiat în funcția de ministru de Externe al Germaniei.

Anul trecut, Philip Missfelder a fost implicat într-un scandal neplăcut în Germania. Acesta a acceptat invitația fostului cancelar Gerhard Schroder de a participa la aniversarea acestuia, petrecerea având loc la Sank Petersburg. 

La petrecerea dată de Schroder la Sankt Petersburg a participat și Vladimir Putin. Colegii din CDU ai lui Missfelder l-au criticat pentru prezența lui în preajma lui Putin având în vedere războiul dintre Rusia și Ucraina de la acea vreme.

Schroder lucrează pentru Gazprom de câțiva ani, el preluând un post de conducere în compania rusească chiar în anul în care a pierdut funcția de cancelar în fața Angelei Merkel.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel