Papa Francisc nu va conduce rugăciunea tradițională de duminică, a anunțat Vaticanul

FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Papa Francisc, internat cu infecție respiratorie, nu va apărea în public duminică

Papa Francisc, aflat sub tratament pentru o infecție a căilor respiratorii, nu va conduce rugăciunea tradițională de duminică alături de credincioși, a anunțat Vaticanul.

Suveranul Pontif, în vârstă de 88 de ani, suferă de bronșită de peste o săptămână și a fost internat vineri dimineață la spitalul Gemelli din Roma.

„Pentru a facilita recuperarea, echipa medicală i-a prescris odihnă totală”, se arată într-un comunicat emis sâmbătă seara. Tratamentul său a fost „ușor modificat pe baza unor noi analize microbiologice”, iar testele de laborator efectuate sâmbătă au indicat o îmbunătățire a stării sale de sănătate.

Anterior, Vaticanul a transmis că Papa Francisc va rămâne internat atât timp cât va fi necesar pentru tratament.

„Vom vedea cum reacționează la tratament”, a declarat Matteo Bruni, directorul biroului de presă al Vaticanului. „Nu avem o dată precisă pentru externare.”

Conform aceluiași comunicat, Suveranul Pontif „nu a avut febră” sâmbătă, a primit Sfânta Împărtășanie și și-a petrecut ziua alternând odihna cu rugăciunea și lectura.

Spitalul Gemelli, cel mai mare din Roma, dispune de o suită specială dedicată tratamentului papilor și este cunoscut pentru îngrijirile acordate, de-a lungul timpului, Papei Ioan Paul al II-lea.

Papa Francisc a mai fost internat la Gemelli în iunie 2023, timp de nouă zile, pentru o intervenție chirurgicală de reparare a unei hernii abdominale.

Sâmbătă, grupuri de credincioși s-au adunat în fața spitalului, sub celebra statuie a Papei Ioan Paul al II-lea, pentru a se ruga pentru sănătatea lui Francisc.

„Am aflat ieri dimineață, cu tristețe”, a spus Giovanni Di Muro, un italian aflat în vizită la fiul său internat. „Sperăm că nu este nimic grav și că totul va fi bine.”

Papa Francisc, aflat la conducerea Bisericii Catolice din 2013, s-a confruntat în ultimii doi ani cu mai multe probleme de sănătate, inclusiv episoade repetate de gripă și infecții pulmonare.

În tinerețe, suveranul pontif a suferit de pleurezie, ceea ce a dus la extirparea unei părți a unui plămân. Din acest motiv, în ultimii ani a fost mai vulnerabil la infecțiile respiratorii.

Problemele sale respiratorii au început la mijlocul lunii decembrie. În ianuarie și februarie, Papa a participat la mai multe evenimente publice, dar a fost nevoit să renunțe la citirea discursurilor pregătite, delegând această sarcină colaboratorilor săi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt1
YesMy - smt4.5.3
pixel