Pandemie de Coronavirus. Chirieac: Lecția învățată de statul român

Bogdan Chirieac susține că autoritățile din România vor învăța mai multe lecții după criza coronavirusului. Cu toate acestea, ”România capătă experiență”, este de părere analistul politic.  

Bogdan Chirieac, analist politic, a intervenit în direct la România TV unde a vorbit despre mobilizarea autorităților în lupta cu noul coronavirus. 

”Primele măsuri au fost luate de mult, grație doctorului Arafat. Acum, autoritățile din România capătă pe zi ce trece tot mai multă experiență. Puterile nu sunt exercitate la maximum în condițiile în care România nu a închis granițele și nu a suspendat complet traficul aerian. L-a suspendat doar cu Italia și cu Spania. Și vedeți ce se întâmplă atunci când te bazezi pe unul din conaționalii noștri. De exemplu, cazul românului întors din Spania cu avionul. 

Lecția învățată de statul român 

După ce va trece criza, Guvernul României va învăța niște lecții. Trebuie să ai o fabrică puternică de medicamente în România. O fabrică de dezinfectanți, cum era Hexi Pharma. O fabrică în care să se facă echipamente medicale, ca atunci când se întâmplă o nenorocire statul să nu fie descoperit așa cum s-a întâmplat acum în România. Mai departe, eu constat că autoritățile din România au căpătat experiență. În ceea ce privește valul acela de români care au sosit aseară în țară, autoritățile nu s-au pierdut cu firea și îi carantinează, îi izolează, îi testează. Sigur, e vorba și de o minimă înțelegere din partea românilor”, a precizat Bogdan Chirieac la România TV. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel