Cele mai citite

Oficiul pentru Apărarea Suveranității creat de Viktor Orban, desființat de Parlamentul ungar

Parlament

Parlamentul ungar a votat marți favorabil un proiect de lege prin care este desființat Oficiul pentru Apărarea Suveranității Naționale (SZVH), relatează agențiile MTI și EFE.

Acest organism a fost creat de fostul premierul naționalist Viktor Orban pentru a investiga presupuse ingerințe interne și externe, în special finanțarea din străinătate a ONG-urilor, și a cărui închidere a fost de asemenea cerută de Comisia Europeană.

Legea a fost adoptată cu voturile partidului Tisza al noului premier Peter Magyar, care deține o largă majoritate în legislativ. În textul legii se menționează că Oficiul pentru Apărarea Suveranității 'nu îndeplinește nicio funcție publică reală' și că 'înființarea sa a servit unor intenții și interese exclusiv politice'. Adevăratul său scop a fost 'de a exercita presiuni asupra cetățenilor, asupra unor organizații și instituțiilor media în scopuri politice', susțin inițiatorii legii.

Angajații vor fi concediați

Din punct de vedere formal, acest oficiu, care a început să funcționeze de la 1 februarie 2024, va fi integrat în Ministerul Justiției, dar în practică va înceta să existe și angajații săi vor fi concediați.

Conform legii sale inițiale de funcționare adoptată în 2023 de guvernul Viktor Orban, Oficiul pentru Apărarea Suveranității Naționale (SZVH) nu avea autoritatea de a impune sancțiuni, dar putea întocmi rapoarte despre presupuse ingerințe externe și investiga orice ONG sau altfel de organizații, inclusiv din mass-media, bănuite de autorități că influențau negativ opinia publică în chestiuni precum statul de drept, unitatea națiunii, responsabilitatea față de maghiarii din afara granițelor, familia, securitatea națională, identitatea constituțională sau cultura creștină.

Astfel de ONG-uri sau publicații putea fi plasate de SZVH pe o listă neagră care le impunea să beneficieze de fonduri din străinătate numai cu aprobarea Fiscului, care le aplica și prevederile legislației de combatere a spălării de bani. De asemenea, băncile trebuiau să raporteze orice transfer de fonduri din străinătate către aceste organizații, iar dacă ele obțineau fonduri pe alte căi erau pasibile de amenzi de până la 25 de ori suma acestor fonduri și riscau inclusiv scoaterea în afara legii.

În februarie 2024, Comisia Europeană a anunțat deschiderea unei proceduri de sancționare a Ungariei pentru crearea acestui oficiu și a cerut guvernului ungar sa-l desființeze.

Anterior, în 2017, Ungaria a adoptat o lege care obligă ONG-urile ce primesc din străinătate finanțări de peste 23.000 de euro să prezinte lista donatorilor și să se auto-eticheteze drept 'organizație finanțată din străinătate'. Legea a fost abrogată patru ani mai târziu în urma protestelor venite de la Bruxelles și după o sentință a Curții de Justiție a UE (CJUE). (Agerpres)

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Internațional
Citește mai multe din Internațional
x close