Fotografia în care sunt ilustraţi 11 muncitori pe o grindă a celebrului Rockefeller Center din Manhatan la o înălţime de 60 de etaje se pare că este de fapt un fals, scrie Daily Mail. Intitulată "prânz pe un zgârie-nori", poza îi surprinde pe cei care lucrau la clădire suspendaţi pe o grindă, luând prânzul sau fumând.
La 80 de ani de la aniversarea fotografiei, care a devenit celebră în toată lumea odată cu trecerea timpului, Ken Johnston, istoric în cadrul Corbis Images, compania care deţine drepturile de autor ale pozei, spune că de fapt aceasta este trucată. Deşi bărbaţii pozaţi erau într-adevăr muncitori, fotografia a fost falsificată pentru a putea fi folosită drept material de promovare a Rockefeller Center.
Afirmaţiile de fals asupra materialului sunt susţinute de o altă fotografie, rar văzută, în care aceiaşi muncitori stau întinşi pe spate pe aceeaşi grindă în timp ce se odihnesc, lucru de altfel imposibil.
"Fotografia a fost un efort din punct de vedere al publicităţii pentru Rockefeller Center. Se poate vedea cu uşurinţă că cei din poză sunt muncitori adevăraţi, dar aceasta a fost realizată nu de un singur fotograf, ci de mai mulţi", a spus Ken Johnston pentru sursa citată.
Fotografia a fost făcută pe 20 septembrie 1932 şi ilustrează o pauză normală de lucru în timpul construcţiei clădirii RCA, denumită mai târziu, în 1986, clădirea GE.
Corbis Images este compania care deţine drepturile de autor pentru fotografia cu pricina, istoricul Ken Johnston mărturisind că "prânz pe un zgârie-nori" este imaginea istorică cu cele mai multe încasări, reuşind să întreacă alte poze de acelaşi rang şi importanţă precum fotografii cu Albert Einstein şi Martin Luther King.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu